6.Menirea si rolul sotiei in familie

Conceptiile hrisostomice reflecta gandirea si obiceiurile greco-romane, care prevedeau o neta diviziune intre barbat si femeie. Aidoma lui Xenofon in lucrarea sa Oeconomicos (56), Sfantul Ioan Gura de Aur apreciaza ca barbatul trebuie sa lucreze in afara casei, iar sotia trebuie sa se ocupe de treburile gospodariei. Referitor la sotia prorocului Isaia, Sfantul Parinte relateaza urmatoarele:

„Si ea a fost inzestrata cu duhul profetiei, caci darurile harului (charismaton) nu existau numai prin barbati, ci le erau impartite si femeilor. Insa aceasta nu i se intampla pe taramul nostru lumesc: aici, partea barbateasca si partea femeiasca au fiecare propriile lor indeletniciri (epitedeumata) (57), pe care nu le pot preschimba intre ei.”(58)

Sfantul Ioan Hrisostom impartaseste convingerea ca aceasta randuiala a fost intocmita de Dumnezeu. El crede cu tarie ca darurile si inclinatiile femeii sunt mai adecvate pentru responsabilitatile legate de casa, de gospodarie, de familie decat pentru treburile lumesti. Iata ce afirma in legatura cu aceasta problema, in stilul sau retoric obisnuit:

„Viata noastra este randuita de obicei in doua sfere: activitatile publice si indeletnicirile personale – amandoua fiind hotarate astfel de Dumnezeu. Femeii ii este lasata in seama conducerea (prostasian)(59) gospodariei, iar barbatului, toate afacerile statului, ale pietii publice, ale administrarii justitiei, ale guvernului, ale activittilor militare si altele ca acestea. Femeia nu poate sa azvarle cu sulita sau sa traga cu sageata, dar poate sa apuce furca de tors in mana si sa lucreze la razboiul de tesut; ea indeplineste cu iscusinta toate aceste indeletniciri care tin de gospodarie. Femeia nu poate sa-si impuna parerile intr-o adunare legislativa, dar poate sa si le spuna acasa, si nu de putine ori este cu mult mai priceputa decat barbatul ei in treburile gospodaresti. Femeia nu poate sa carmuiasca afacerile de stat cum se cuvine, dar pe copiii sai poate sa-i creasca asa cum se cuvine, si copiii sunt comoara cea mai de pret. Dintr-o singura privire, ea poate sa remarce reaua purtare a slujitorilor si sa-i indrume cu luare-aminte, aratandu-le cum trebuie sa se poarte. Ea asigura ocrotirea deplina a barbatului ei si-l slobozeste de toate grijile gospodariei legate de rostuirea banilor, de torsul lanii, de pregatirea mancarii, de procurarea de imbracaminte cuviincioasa. Ea se ingrijeste de toate treburile de acest fel, care nu sunt nici potrivite pentru a fi date in grija barbatului, nici nu ar fi indeplinite cum se cuvine de acesta chiar daca el ar voi sa le faca, si s-ar stradui eroic, din toate puterile lui!”(60)

Prin urmare, „conducerea gospodariei” ii apartine in intregime sotiei – aici, numai ea este singura „stapana (chyria)”. (61)

Ceea ce este vrednic de retinut in aceasta descriere rolului sotiei in familie este atat deosebita demnitate a indeletnicirilor ei, cat si extraordinara importanta a menirii ei in toata complexitatea acesteia – indrumarea slujitorilor, cresterea copiilor („comoara cea mai de pret”) gatirea meselor, torsul lanii si cusutul hainelor, organizarea bugetului familiei. Sfantul Ioan Gura de Aur este absolut convins ca barbatul nu va fi niciodata in stare sa-si intreaca sotia in aceste privinte, nici sa devanseze contributia ei la bunul mers al casatoriei si al vietii de familie indiferent de cat de mare ar fi aportul lui material sau financiar; el nu poate aspira decat sa o intreaca evoluind duhovniceste:

„V-am aratat ca nu putine sunt binefacerile pe care ni le ofera noua femeile noastre, insa daca noi voim sa le raspundem cu aceeasi masura in lucrurile duhovnicesti, le vom intrece. Caci in lucrurite trupesti nu este cu putinta sa ne ridicam la masura lor. De ce aceasta ma intrebati? Imi spuneti, dar, ca voi contribuiti cu multa avutie la viata voastra in comun? Cine, daca nu ea, va pastreaza si va chiverniseste agoniseala voastra – ceea ce e la fel de important, asa ca este trebuinta de ea. De ce? Pentru ca multi sunt cei care au avut mari avutii si le-au pierdut fiindca n-au avut pe cineva care sa aiba grija de ele. Iar in privinta cresterii copiilor, imi spuneti, luati amandoi parte (koinoneite) la aceasta, si castigul este al amandorura. Dar, zic eu, ea este cel care trudeste mai mult, pentru ca ea este cea care poarta pruncul in pantece, si ea este cea care indura durerile nasterii. Prin urmare voi numai in lucrurile duhovnicesti veti fi in stare s-o intreceti pe ea.” (62)

Sa reflectam, o data in plus, asupra sensibilitatii manifestate de Sfantul Ioan Gura de Aur fata de durerile pe care trebuie sa le indure femeile pentru a deveni mame (63). In cele din urma, este limpede ca in pofida unor sporadice remarci ale sale, referitoare la faptul ca rolul femeii este legat de „lucrurile marunte”, Sfantul Parinte ne impartaseste viziunea lui despre menirea femeii dintr-o perspectiva cereasca, nu pamanteasca: barbatul poate aspira s-o intreaca in cele duhovnicesti, dar adevarul este ca rolul femeii este mai important atat pe taram trupesc, cat si pe taram duhovnicesc. Dupa cum afirma Sfantul Ioan, lucrand zi de zi in pacea si linistea caminului ei, ea are mult mai sporite prilejuri de a inainta duhovniceste decat barbatul ei care se afla prins in menghina zarvei si a perfidiei vietii publice. Pe de alta parte, Sfantul Ioan Hrisostom subliniaza cu delicatete responsabilitatea femeii de a-si hrani si intretine pacea si frumusetea sufleteasca zi de zi, astfel incat sa le poata impartasi barbatului ei in fiece seara, atunci cand acesta se intoarce acasa, dupa o zi de zbucium in lumea sordida a afacerilor:

„O corabie care nu este agitata de valuri face o calatorie fericita, si sufletul care este lipsit de orice grija traieste in pace si in liniste, ca si cum ar fi ajuns deja in port. Iata pentru ce femeile, care pazesc in general casa, trebuie sa fie mai aplecate spre adevarata filosofie (philosophoteras), spre contemplarea lucrurilor ceresti mai mult decat barbatii. [...] Dar, veti zice voi, este in casa destula neliniste. Dar, si femeia daca vrea, poate sa aiba multe griji si treburi pentru barbatul care nu paraseste niciodata piata publica si tribunalele; el este tulburat de mii de preocupari straine, ca o corabie in mijlocul marii, care este lovita de valuri si de vinturti. Femeia, dimpotriva, asezata in casa ei ca intr-o scoala de filosofie (philosophias), poate sa-si reculeaga sufletul, aplecandu-se la rugaciune si la citire, si la alte fapte de filosofie (philosophia) cereasca. Si la fel cu cei care raman in pustie si nu mai sunt tulburati de oameni, la fel femeia care este inchisa totdeauna in casa poate sa se bucure de un repaus continuu. Daca, uneori, este obligata sa iasa si sa mearga in oras, ea nu este expusa pentru aceea la tulburarile sufletului: fara indoiala, fie pentru a veni la Biserica, fie pentru a merge la baie (64) , fie este necesar sa iasa, dar de obicei ea este sedentara si pazeste casa. Ea poate sa se ocupe aici cu studiul intelepciunii (philosopheiri) si sa linisteasca sufletul tulburat al sotului ei, atunci cand se intoarce acasa; ea poate sa-l imblanzeasca (rhythmizein) si sa-i risipeasca inutilitatile si gandurile necajitoare care-l tulbura, si sa-l trimita apoi debarasat de toate relele (kaka), de toate gandurile si de toate grijile pe care le avea din afara, ducand cu el ceea ce a invatat bun de la femeia sa” (65).

Poate unii dintre cititori vor zambi, parcurgand aceste randuri care cuprind in ele esenta idealismului hrisostomic privitor la relativa usurinta cu care credea Sfantul Parinte ca femeia poate sa-si transforme caminul sau intr-un adevarat paradis duhovnicesc. Neindoielnic insa ei ii este mult mai posibil sa infaptuiasca acest lucru decat ii este barbatului sau sa-si transforme locul de munca intr-un paradis duhovnicesc!

(Din Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur - David C. Ford)