Citat:
Īn prealabil postat de florin.oltean75
Te inteleg foarte bine.
In crestinism se indica cum trebuie sa fim: iubitori, rabdatori, smeriti, evlaviosi..., dar sunt expuse putine metode psihologice prin care sa realizam armonizarea virtutilor cu contextul mundan sau sa realizam unirea experientei cotidiene cu rugaciunea profunda. De obicei, acestea se regasesc in scrierile Sfintilor Parinti dar cu o relevanta mai pronuntata pentru stilul de viata monahal.
Astfel ca, fara o instruire adecvata, aceasta ruptura intre ideal si concret se resimte acut in viata multora.
Din acest motiv am studiat si alte religii, cu un spirit critic, obiectiv, si pot afirma ca am gasit in budismul tantric ceea ce am cautat - metode de ma ruga cand privesc orice forma, de a ma ruga cand ascult orice sunet... asa ca orice experienta senzoriala si conceptuala devine o rugaciune adanca, care uneste clipa de clipa exteriorul cu interiorul.
Fara asimilarea invataturilor specifice Vajrayanei, mi-ar fi fost imposibil sa le descopar singur si sa ma fac lucrator cu norma intreaga.
La inceput, normal, am avut retineri sa citesc si alte conceptii religioase, ca orice crestin conservator, dar in cele din urma m-am scuturat de fixatii si am optat pentru un orizont de cunoastere mai larg. Poate unora nu li se potriveste aceasta cale, insa pentru mine functioneaza si sunt adanc recunoscator tuturor celor ce au impartasit lumii instructiunile profunde ale Vajrayanei.
|
Oh da, pui o problema foarte importanta si extrem de delicata.
Mi-am pus si eu aceasta problema, ani la rand si continui sa lucrez la ea.
Dar am descoperit doua lucruri:
1) In ultima vreme apar tot mai multe studii in zona numita "Psihoterapie ortodoxa". Avem cel putin 7-8carti de baza din domeniu traduse deocamdata in Romania. Sunt in librarii. Aceste carti ne ajuta sa depasim periculoasa ispita a sincretismului religios. E tipic ce se intampla: ma apropii, cu ganduri bune de fapt, de sursa contaminanta, apoi sunt prins de vraja instrumentului descoperit si ma transform treptat, incat devin cu totul altceva decat banuiam la inceput si ajung chiar sa fiu incantat de descoperire incat caut si adepti si preamaresc cumva un idol si am uitat cine eram si nu vad cine am ajuns caci ochii imi sunt deja acoperiti de lentile inselatoare... Cunosc o multime de oameni care au ajuns in situatia asta si unii nu mai stiu acum sa isi revina...
2) Intrarea cu adevarat in Biserica dizolva, pe masura despatimirii si induhovnicirii, toate dilemele de felul celor pe care le abordam noi aici. Crestinii "seriosi" au depasit ispita acestor incertitudini, prin Duhul.
Strutocamila psihologie/teologie insa, e un semn patognomonic pentru ezitarea de a lepada odata pentru totdeauna pe mamona.
Am fost sedus si de "solutia" asta si inca mai sunt ispitit (sunt psiholog, practician si profesor, de aproape 20 ani).
Dar simt cum treptat, Multmilostivul si Prearabdatorul nostru Domn ma scoate din caznele amestecarii patimase... Asa sa ne ajute, tuturor, Hristos Domnul. AMIN+