Un articol excelent, care a fost publicat pe site-ul parintelui Serafim Pantea:
Părinte Serafim,
Felicitări pentru curajul cel bun! Ai pus problema foarte bine, dar ai procedat și mai bine prin faptul că ți-ai asumat public această poziție. Priveam și eu uluit revărsarea de rătăcire dinspre Petru Vodă, aberațiile părintelui Valica cu pretenții de analize teologice, toată isteria apocaliptică, acest armaghedon reloaded de cea mai proastă inspirație hollywoodiană - și chiar mă întrebam dacă în Biserică nu mai este nimeni care să le răspundă. Lucram și eu la un articol, n-am mai răbdat, dar văzând scrisoarea ta m-am liniștit și m-am întors la treburile mele.
Nu știu dacă îți mai amintești, la începutul anilor ’90, pe tarabele improvizate ale vânzătorilor de cărți începeau să-și facă loc niște broșuri sectare cu coperte lucioase - se vedea că nu erau tipărite la noi, care ne anunțau cu litere de-o șchioapă „armaghedonul”, „apocalipsa”, „noua ordine mondială”, „marea trădare” și, evident, apropiatul „sfârșit al lumii”. Îmi amintesc că le răsfoiam, privind ilustrațiile care înfățișau oameni politici sau lideri religioși sub chipul balaurilor Apocalipsei, îngeri luptându-se cu tancuri, oștiri de diavoli gata să dea piept cu armata americană, semne și simboluri oculte „descoperite” pe bancnota de un dolar sau pe sigla Națiunilor Unite și așa mai departe, întrucât imaginația autorilor era inepuizabilă. Mă întrebam pe atunci, cu naivitatea vârstei lipsită de experiența vieții, cât de înșelat? rătăcit? credul? trebuie să fii ca să te lași „învățat” de acești profeți moderni ai apocalipsei, în fine, cui și la ce folosește, de fapt, tot acest circ ieftin și de prost gust. Și, minunându-mă și însemnându-mă cuminte cu semnul crucii, binecuvântam în gând, încă o dată, Scripturile, patericele, cărțile Sfinților Părinți și toată învățătura sănătoasă a Bisericii care, dintotdeauna și pretutindeni în lume unde cuvântul Domnului s-a făcut auzit, i-a ferit pe oameni de rătăcire, dar și de ridicol.
Uite că au trecut de atunci doar 20 de ani și lumea noastră gustă din plin (lumea „bună”, părinte Serafim, teologi școliți, nu babele analfabete!) moda apocalipsei propovăduite pe internet, de data aceasta nu de martorii lui Iehova sau de scientologi, ci chiar de ai noștri, o nouă generație autohtonă de cyber-profeți pravoslavnici. Iată că, până la urmă, o dată cu gustul de Coca-Cola, teologii noștri de pangar au dat și de acela al armaghedonului de operetă. Ridicolul este o religie universală, fanatismul se închină pretutindeni la același dumnezeu, iar „profețiile” de peste ocean și-au găsit adepți și pe-un picior de plai, după vechiul principiu: spune-le o minciună și nu o vor crede; toarnă-le una și mai gogonată, și vor începe să aibă îndoieli; spune-le, în fine, cea mai nesăbuită minciună și o vor crede orbește.
Mă întreb și eu, ca și tine (dar, în ce mă privește, cu mai puțină delicatețe!), cum a ajuns bunul Părinte Iustin să fie târât în tot acest spectacol ridicol, cum a acceptat să fie transformat în "profetul" de serviciu al unui găști gălăgioase și ignare, din care fac parte, de-a valma, monahi girovagi, predicatori ambulanți, stiliști cinstiți, gazetari de scandal, actrițe convertite, specialiști în masonerie, interlopi pocăiți, agenți secreți și profeți ai spanacului... Ce părtășie poate fi între Părintele Iustin și aceștia? Cum au reușit tenebrele patologice să înșele lumina învățăturii sănătoase? Ce caută mărturisirea curată alături de rătăcirea fanatică?
Eu cred - dar asta este numai o teorie a mea - că din prea marea sa bunătate, din sufletul imens al Părintelui Iustin, dintr-o sfântă naivitate copilărească care crede tot ce aude. Și aude numai ce vor ucenicii lui. Iar ucenicii lui au vrut ca părintele să audă vacarmul Apocalipsei, pentru că nimic nu e mai potrivit ca sfârșitul lumii pentru a-ți asigura o audiență la public și după ce părintele nu va mai fi. Înțelegi? "Ucenicii" se gândesc la ziua de mâine. Bunăstarea lor, libertatea neîngrădită, libera voie, gloriola de mărturisitori, admirația necondiționată a credulilor și, la urma urmei, însăși toată puterea lor stă în acest "război sfânt" dezlănțuit împotriva cipurilor. Teoria conspirației e infinit mai comod de slujit decât nevoința anonimă în singurătatea chiliei.
Părintele Iustin e cea mai mare victimă a lui "666". Un război care trebuia dus cu armele societății civile a fost transformat cu bună știință într-un război duhovnicesc ridicol, de pe urma căruia cei "căzuți din har" sunt șoferii cu carnete noi, asigurații și deținătorii de pașapoarte. Nu mai stă nimeni să te asculte, ridicolul a pus capăt oricăror explicații. Am fi avut mult mai mult de câștigat, poate inclusiv sprijinul clasei politice și al organizațiilor civile, dacă "apocalipsa" n-ar fi fost amestecată în discursul contra cipurilor. Dar cum mai poți să creditezi îndoielile de bun simț și avertismentele lucide când monahul care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt al părintelui Iustin apare la televizor și declară senin că... pământul nu se învârte?
Poate că asta e singura scădere pe care i-o găsesc părintelui Iustin (deși, cine sunt eu ca să judec?): nu și-a format ucenici, urmași pe măsura sa duhovnicească. I-a scăpat din mână, s-a încrezut în buna lor credință, le-a supraestimat discernământul. Nu vreau să spun că ucenicii Părintelui sunt reprezentați doar de grupusculul apocaliptic gălăgios și vizibil, eu însumi cunosc, dar mai degrabă dintre laici, oameni deosebiți care s-au format spiritual în duhul Părintelui, dar care rămân în umbră și în ascultare, în timp impostorii se îngrămădesc în lumina reflectoarelor sau în comentarii anonime pe net. Știu și faptul că la Petru Vodă sunt monahi și monahii de a căror dăruire, față de Dumnezeu și față de aproapele, nu sunt eu vrednic să vorbesc - aceasta este tot lucrarea Părintelui. Dar ce folos, dacă ultimul său cuvânt în lume se face auzit prin gurile strâmbe ale unor rătăciți? Ce folos, dacă internauții anonimi alcătuiesc în numele lui afișe de afurisenie și i le lipesc pe ușa chiliei? Acesta e adevărul, ucenicii i-au luat-o înainte, l-au îmbrobodit cum au vrut.
Parcă le-ai turnat spirt pe rană vie, așa au sărit acești "apostoli" ai apocalipsei RFID. Te-au umplut de ocări, de minciuni, ți-au preluat articolele trunchiindu-le, te-au pus la psaltire și, dacă ar putea, te-ar pune pe rug, dar binecuvântat este cel care rabdă pentru cuvântul Domnului. De unde se vede nu dragostea lor în a-l apăra pe Părintele Iustin, cât conștiința care-i vădește și mustră într-ascuns, dar și mândria drăcească de a nu accepta nici o critică, nici o mustrare, nici o întrebare, nici o îndoială în privința lor...
L-am iubit foarte mult pe Părintele Iustin și încă îl mai iubesc, dar îl iubesc cu o dragoste veche, păstrându-i în suflet amintirea înțelepciunii lui. Părintele Iustin al meu nu este cel din filmulețele postate pe youtube, nici cel din comunicatele semnate de diverși ucenici în numele lui (oare pe câte din acestea le-a citit cu adevărat Părintele?) și nici "duhovnicul neamului" proclamat de pravoslavnicii digitali și cyber-ortodocșii isterizați. Refuz să cred că bunul, înțeleptul și blândul părinte Iustin ar putea să-i spună unui diacon să-și lase nevasta doar pentru că are pașaport "cu cip", sau să-i alunge de la Liturghie pe preoții cu carnete noi de conducere, ori să nu-i primească sub patrafir pe credincioșii amărâți, care numai de grija "cipului" nu mai pot ei astăzi, când n-au o pâine să o ducă acasă la copii. Refuz să cred că Părintele Iustin a lăsat ca pe ușa chiliei lui să fie afișată o listă a cărților interzise copiilor, pe care am văzut-o cu ochii mei, și în care Aventurile Baronului Munchausen era trecută la index. Refuz să cred că l-am auzit cu urechile mele, chiar într-unul din filmulețele postate aiurea, spunând că vremurile comunismului au fost mai ușoare decât cele de astăzi - tocmai el, un om care a purtat crucea temniței sub osânda comuniștilor, să spună asta, nouă, unui neam călcat în picioare de comuniști, unui neam care și-a pierdut identitatea, demnitatea, discernământul, credința, elitele tocmai sub tăvălugul vremurilor comuniste...
|