Marturisesc, Florine, ca imi pare foarte simplu si totodata dificil sa construiesc un raspuns la mesajul tau.

Simplu, deoarece problemele pe care le pui aici sunt, slava Domnului, rezolvate de majoritatea crestinilor pe care ii cunosc, partial si de mine si, in orice caz, reziolvarea se gaseste dintotdeauna in Biserica.
Dificil, deoarece, din ce scrii imi dau seama ca te preocupa lucruri care nu l-ar preocupa pe un om cu minima participare concreta la viata Bisericii, iar asta ma face sa imi pun intrebarea: cum sa/ti explic?.... Da-mi voie, te rog, sa/ti impartasesc din experientele si cunostintele mele, asa rudimentare cum sunt ele.

Mai intai, afirmi ca "multi ar vrea sincer sa intre "cu adevarat" in biserica sau sa fie crestini "seriosi", dar nu prea stiu cum."
Pai, presupunind ca intr-adevar nu stiu cum sa intre si sa fie, solutia e simpla: merg in Biserica, participa la viata Bisericii si astfel vor afla. Bob cu bob, zi dupa zi, prin demersuri personale si prin aportul Bisericii (Sfantul Duh, Preasfanta Nascatoare, sfintii si ingerii, preotul, crestinii impreuna inchinatori, slujbe, carti). Dar daca stau acasa si cugeta, daca invart in minte pe toate fetele presupusele sau imaginatele in minte date ale realitatii Bisericii, atunci nu vor culege decat ce insamanteaza. Inchiderea in sine a cercului pornit din sine, nu duce pe nimeni in Biserica. Deschiderea mintii si a inimii, viata concreta trup si suflet in Biserica, doar acestea constituie impreuna/lucrarea sfintitoare.
Apoi, oamenii vor adeseori sa priceapa din minte (cu tot cu emotii etc.) ceea ce refuza experientei. Aceasta experienta incepe cu Spovedania. Dar, fie din mandrie infantila, fie din desconsiderare arbitrara, unii nu practica Marturisirea si iata: cu o minte intunecata (cum e orice minte fara spovada) vor sa priceapa Lumina... Oh nu, Lumina se lasa cunoscuta prin participare a ceva pe masura, iar aceasta nu poate fi o minte nespovedita ci doar una curatita prin spovedanie smerita, umila fie si pentru cateva clipe (pana reincep pacatele de tot felul).

Adaugi apoi: "Asa ca se ghideaza dupa indemnurile crestine generale care sunt fie etice, fie dogmatice. Fara o instruire minimala in domeniul epistemologiei si logicii, constructia interioara spirituala a acestora este fragila si parazitata de superstitii. Astfel, virtutile sunt cultivate la intamplare, fara intelegerea cauzelor care le produc si efectelor pe care le genereaza."
Dragul meu, aceasta imi pare o prejudecata des intalnita, pe care am trait-o si eu, datorata pur si simplu lipsei de practica concreta. Totul, absolut tot ce creste in sufletul crestinului are un singur izvor: energia lui Hristos, la care avem acces doar in conditiile de existenta mereu si mereu prezentate in Biserica. Le prezinta Domnul in Evanghelie, sunt reluate si desfaasurate in fel si chip in Epistole, sunt iarasi dezvoltate in Filocalia si multe alte carti ziditoare de suflet. Aceste conditii, repet, au ca miez participarea concreta la viata Bisericii.

Adaugi, apoi: "Din punctul meu de vedere a intra "cu adevarat" in biserica este atunci cand sufletul este luminat neincetat de dragoste pentru oameni si Dumnezeu. Altfel nu putem spune ca inca “am intrat in Biserica Lui Hristos”, in sensul profund al expresiei."

Da, dar nu putem face aceasta daca sarim peste etapele firesti ale dezvoltarii omului duhovnicesc. Nu putem trece brusc de la etapa zigotului la cea a nou/nascutului si apoi la batranete. Nu e viabil. Nu se intampla.

In fine, zici : "Cei cu har, inzestrati din mila Lui Dumnezeu, nu au nevoie de investigatie si analiza, pentru ca ei pur si simplu stralucesc atunci cand isi ridica mainile impreunate in rugaciune sau spun “Doamne miluieste!”. Insa acestia sunt foarte, foarte putini. Majoritatea dintre noi avem nevoie de contemplatie atent structurata pentru realizarea unei constientizari clare a naturii adevarate a Lui Isus. Numai atunci incepem sa ardem. Altfel, putem spune Isus de multe ori, dar inima noastra sa fie departe de El.

Muzica bisericeasca, ritualul ortodox in general, are putere transformatoare doar atunci cand cunoastem sensurile profunde ale simbolurilor. Atunci auzim mai clar glasul Lui Dumnezeu in urechea inimii."

Florin, toti primim har, pe masura vietii noastre si prin priceprea si voia Domnului. Fara har am fi morti, de-a binelea.
Uite, eu iti propun sa iei mai putin in considerare pe "cei cu har", pe cei ce stralucesc etc. Hai sa ne raportam la noi, cu privire cat mai smeritoare, cu gand de cercetare intru pocainta, cu un efort de smerenie si de plangere. Si sa cerem Domnului sa Se aplece peste noi ca sa avem duh de pocainta. Sa nu fim miopi sau orbi, sa simtim nevoia de spovedanie deasa, sa avem constiinta intensa si permanenta a nevredniciei personale. Asta cred ca e prioritatea. Aici e lupta, e razboiul. Apoi mai vedem noi...

Nu e nevoie de cunoasterea simbolurilor pentru a primi harul revarsat prin muzica bisericeasca. O simti sau nu direct in inima, asta e tot. La fel ca si gustul mancarii, ca si mirosul unei flori sau frumusetea unei fete... Nu de simboluri e nevoie ci de sensibilitate, de curatie, de nitica smerita cugetare. Oare nu e evident?... Of...