Suferința copiilor din pricina părinților
- Părinte, o mamă ne-a întrebat ce să facă cu fiica ei care o hulește pe Maica Domnului.
- Să cerceteze de unde provine răul. Uneori, în ast*fel de cazuri părinții sunt de vină. Atunci când ei înșiși nu se comportă cum trebuie, nu-i ajută pe copii și astfel aceia vorbesc cu obrăznicie. În aceste cazuri primesc o înrâurire diavolească și reacționează urât. Alteori părinții cred că îi vor face buni pe copiii lor cu sila. Dar intră și egoismul la mijloc și le vorbesc copi*ilor cu înverșunare, în timp ce întotdeauna ar trebui să se poarte cu ei cu multă bunătate.
Astăzi o femeie m-a scos din sărite. Avea un copi*laș pe care îl bătea fără milă. De frică, tremura tot sărmanul. Nu putea vorbi, căci își zdruncinase nervii. “Are diavol”, i-au spus unii, iar ea îl lăsa flămând pe copil, chipurile să fugă diavolii. “Nu-i dau să mănânce, îmi spune, pentru a pleca diavolul din el”. “Bre, femeie, ești în toate mințile?” îi spun. “Dă-i copilului să mănânce. Caută să-ti izgonești diavolii din tine. Tu ești pricina schilodirii copilului. Copilul nu are diavol, ci tremură pentru că se teme de tine că-l bați mereu”. „Îl împărtășești regulat?“. “Nu” îmi răspunde. Înțelege-te cu ea dacă poți.
- Părinte, oare nu din pricină că uneori copilul înjură spun că are diavol?
- Înjură? Când mama îl zorește pe copil până îl sufocă, atunci nu știe nici el ce mai face. Îndrăcită este mama lui, iar nu copilul.
Oricum, vom vedea lucruri surprinzătoare în Ziua Judecății. În vremea idolatriei mamele își ardeau copi*ii înaintea statuii lui Moloh, pentru a lua parte astfel la doxologia adusă în cinstea acestui zeu. Dacă ar fi cunoscut ele pe adevăratul Dumnezeu ce jertfe nu ar fi făcut! Aceste mame vor avea circumstanțe atenu*ante în Ziua Judecății, deoarece au fost atrase cu înșelăciune la acest păcat. Însă mamele de astăzi, cu nepăsarea pe care o au față de copiii lor, ce circum*stanțe atenuante vor avea? Acestora le va spune Dum*nezeu: “Ați cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, v-ati botezat, ati auzit și ați învățat atâtea lucruri, însuși Dumnezeu S-a răstignit ca să vă mântuiască, dar voi ce ați communionfăcut? Vă venea greu chiar și numai să vă duceți copiii la biserică să-i împărtășiți. Acele femei credeau că Moloh este adevăratul Dumnezeu și de aceea îi aduceau ca jertfă chiar și pe copiii lor. Dar voi ce ați făcut?”.
Greșelile părinților le plătesc copiii. Unii părinți își distrug copiii, însă Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebită dragoste față de copiii nedreptățiți din lumea aceasta, fie de către părinți, fie de către alți oameni. Atunci când din pricina părinților copilul o ia pe un drum strâmb, Dumnezeu nu-l va lăsa, pentru că i se justifică ajutorul dumnezeiesc. El va rândui astfel lucrurile încât să-l ajute. Iată, vedem pe unii tineri, dar și pe unii bătrâni, cum la un moment dat fac dintr-odată o întoarcere spre bine.
Îmi aduc aminte de o ast*fel de împrejurare. Într-o familie cu doi copii, tatăl, mama și fiica erau atei. Băiatul se încurcase mai întâi cu marxismul, dar acesta nu l-a satisfăcut. S-a dus apoi și la hinduiști, dar nici hinduismul nu i-a plăcut și, în cele din urmă, a venit în Sfântul Munte. Venea adese*ori la mine la Colibă, dar mergea și la alte chilii. Iar părinții lui, în tot acest răstimp, se rugau pentru el, zicând: “Hristoase al meu. Maica Domnului, păziți-ne copilul!”. După ce a stat o bucată de vreme în Sfântul Munte și oarecum și-a revenit și s-a întărit duhovnicește, s-a întors acasă – pentru că nu era pentru monahism – și i-a ajutat duhovnicește pe tatăl și pe mama sa. Acum îl văd pe tatăl său stând la priveghere în strana cea dintâi. La biserică citește psalmul Vecerniei, iar acasă citește Vecernia, Pavecernița și Paraclisul. Cum le-a rânduit Dumnezeu! Diavolul a vrut să facă rău, dar Dumnezeu a iconomisit astfel lucrurile, încât i-a adus pe calea cea bună.
- Și pe fată, Părinte?
- Și ea vine încet-încet, căci Dumnezeu îi dă prile*juri de întoarcere.
- Părinte, unii părinți care încep să trăiască duhov*nicește la o vârstă înaintată, se mâhnesc pentru că nu au dat o educație creștinească copiilor lor atunci când erau mici.
- Dacă au pocăință sinceră și-L roagă pe Dumnezeu ca să-i ajute pe copiii lor, atunci El va face ceva pentru ei, le va arunca vreun colac de salvare, pentru a se izbăvi din furtuna în care se află. Și chiar dacă nu-i vor ajuta oamenii, se poate ca un lucru pe care îl vor vedea să-i ajute să facă o întoarcere bună. Să știți că acești părinți au avut de mici o dispoziție bună, dar nu au fost ajutați de familia lor și de aceea sunt îndreptățiți să primească ajutorul dumnezeiesc.
- Părinte, există copii care trăiesc duhovnicește, dar întâmpină multe greutăți de la părinții lor, care sunt indiferenți.
- De acești copii Dumnezeu se îngrijește mai mult decât de ceilalți care au părinți ce trăiesc duhov*nicește, așa precum se îngrijește și de cei orfani. "
|