[cristiboss56]

- Parinte, cum putem ajuta o persoana sa se vindece de patima mandriei? - Vai, vai, vai… (parintele rade). Vindeca-te pe tine singur, doctore, si pe urma vindeca pe celalalt! Cine e lipsit de mandrie?! Dar daca tu te vindeci de mandrie, tu care esti iubire si ai trufia umilintei tale, poti vindeca pe ceilalti! Dar autoritatea preotului sa stiti ca lucreaza, eu pot spune ca de o parte de mandrie i-am vindecat pe fiii mei duhovnicesti…
Pacatul cel mai mare al oamenilor este mandria. Atunci cand Lucifer si ingerii au cazut, a fost din cauza mandriei. Dumnezeu a facut toate lucrurile bune. Intai a facut lumea nevazuta. Toata lumea nevazuta a fost buna. Si toata lumea vazuta dupa aceea a fost buna. Raul nu este in creatie. Raul este absenta binelui. Acolo unde inceteaza binele, unde inceteaza prezenta lui Dumnezeu, acolo se instaleaza raul. Atunci, cum s-a intamplat de au cazut ingerii? De unde rautate, din moment ce nu exista principiul raului? Satana inca nu exista atunci. Mi-aduc aminte ca Parintele Rezus, de la Apologetica, ne spunea ca inainte de a fi raul, ingerii care au cazut, au cazut din mandrie, pentru ca au crezut ca pot face lucruri mai bune decat Dumnezeu. Revolta lor a fost impotriva lui Dumnezeu, datorita faptului ca li se parea lor ca lumea nu este perfecta. Asa s-a nascut raul, din trufie.
Mandria este prima sursa a tuturor pacatelor in lumea aceasta, fie a lumii materiale in care traim noi, fie a lumii duhovnicsti in care incercam sa traim. Toata aceasta lume este pusa sub blestemul mandriei. Din mandrie se nasc toate pacatele, revoltele, neintelegerile, toata ura si razboaiele intre noi ca persoane, in familie si in societate. Toate se nasc din sentimentul luciferic al mandriei. In fiecare zi noi toti, prin mandria noastra, pacatuim impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu avem niciodata o viziune exacta a raportului dintre noi si Dumnezeu.
Dumnezeu e desavarsit. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca nici nu este adjectiv cu care sa-L definim pe Dumnezeu. Orice adjectiv pe care l-am folosi noi – “bun”, “perfect”, “desavarsit” – nu face decat sa introduca niste termeni lingvistici in vorbirea despre esenta divina, care nu poate fi definita in niciun chip. Daca ceea ce vedem in lumea aceasta este bun, nu inseamna ca Dumnezeu este bun, pentru ca El e deasupra bunatatii pe care o concepem noi cu mintea noastra. Daca ceea ce vedem este drept, nu inseamna ca Dumnezeu este drept, El este deasupra dreptatii. Dar daca tot ceea ce vedem noi exista, inseamna ca termenul de existenta, in sensul acesta pamantesc, nu-l putem aplica lui Dumnezeu, El este mai presus de existenta. Asa de adanca este cugetarea teologica a Sfantului Maxim Marturisitorul si a tuturor Sfintilor Parinti, incat pentru mintea noastra ea pare un abis! Daca aceasta gandire omeneasca insuflata de Duhul Sfant ni se pare un abis de neintelegere pentru noi, cat de mare trebuie sa fie abisul desavarsirii divine!
Asa zice Sfantul Maxim Marturisitorul: daca vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu, trebuie sa renunti la tot, sa-ti golesti mintea si inima, sa vezi in fata ta abisul divinitatii si sa te arunci in el. Si atunci Dumnezeu trimite ingerii Sai, care pe brate te vor purta, ca nu cumva sa se loveasca piciorul tau de piatra, cum spune la Matei.
Acesta este raportul nostru fata de Dumnezeu si noi nu intelegem lucrul acesta si ne trufim! Fiecare la randul lui se trufeste cu ceva! Cel mai de jos om se trufeste cu faptul ca face ceva in meseria lui, sau ca are o casa sau un copil. Trufia creste odata cu treptele sociale pana sus, la varful societatii, unde e asa de mare, incat omul – conducatorul – pierde contactul cu poporul, cu adevarul, cu realitatea si traieste intr-o lume a lui, in care se vede pe sine insusi zeu. Toate miscarile totalitariste si toate guvernele totalitariste au dovedit lucrul acesta. Omul ajuns sus, orbit de trufia luciferica, pierde legatura cu semenii lui, cu societatea si este un pierdut, este un demonizat.
La nivelul nostru, fiecare suntem demonizati prin mandrie. Cunosc aceasta dintr-o experienta personala atat cu mine insumi, cat si cu cei care se spovedesc. Cercetati-va si vedeti ca mandria e cel mai mare pacat pe care il avem. Fiecare vine si marturiseste pacatul trufiei si pleaca de la spovedanie si se intoarce la trufia lui. In aceasta consta vina noastra la rastignirea lui Iisus, in faptul ca in fiecare zi savarsim pacatul cel mare al mandriei. Nu intelegem diferenta ontologica dintre noi si Dumnezeu. Ni se pare ca facem un salt si am ajuns la Dumnezeu, am ajuns ca Dumnezeu, asa cum voiau sa fie Adam si Eva cand i-a ispitit diavolul.
Mandria, acest orgoliu extraordinar al fiintei umane…! Daca sunt doi intr-o intreprindere, sau intr-un birou, sau intr-o chilie, unul vrea sa fie sef. De aici se nasc toate confuziile si toate disputele. Daca macar unul ar sluji pe celalalt asa cum spune Mantuitorul, pacea ar fi intre ei.