Doamnă Viviana, dacă îmi pare rău de ceva din vremea păcatelor tinereții, îmi pare rău de curviile mele. Mult mai mult decât de bețivănelile mele. Desigur că, după ce mi-am întors fața spre Domnul, m-am spovedit și am nădejde că El m-a iertat. Dar, o părere de rău rămâne în inima mea și nimic nu o poate șterge: un regret că nu am fost în stare să-I ofer ceva care Lui i-ar fi plăcut atât de mult: o tinerețe petrecută în curăție. Vă rog, deci, nu mai veniți să-I trageți o palmă și pe celălalt obraz, după ce eu I-am tras una pe primul.
|