Citat:
În prealabil postat de comina
Este un topic despre calugarie. monahism. Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi sau pareri, ca poate stiti mai multe decat mine.
Sunt crestin ortodoxa. Am avut rascruci in viata in care Dumnezeu a facut minuni, m-a iubit prea mult pentru cate gresisem. Ceva timp a trecut. Am citit cateva carti. (parintele Arsenie Boca, parintele Cleopa...) Cred in faptul ca tot ce spune Biserica este drept, ca asta este calea dreapta. Si viata asta e atat de scurta (Iov...) si de plina de neputinte... si viata alaturi de un partener de viatza (sotz/sotie) inseamna numai pacat... oricum din pacat ne nastem. Asa ca am inceput sa ma gandesc serios la eventuala posibilitate de a intra intr-o manastire, sa slujesc lui Dumnezeu pana cand va voi el sa se sfarseasca. Dar apropiatii mei vor altceva de la mine. Vor o viata de lume implinita, o cariera, o familie. dar eu stiu ca Dumnezeu a spus "sa nu ne adunam comori aici pe pamant unde le roade molia , le mananca rugina si furii le sapa". Nu vad nici un sens in toate planurile lor pentru mine. Desi stiu ca scrie in Biblie ca ... "parintii fratii si prietenii va vor prigoni pt numele meu". (sa ma iertati, nu-mi amintesc exact cuvintele, nu le pot reda exact). Imi este teama sa ii infrunt. Ce ma sfatuiti?
|
Viata la manastire cred,ca este de 1000 de ori mai frumoasa, deacat in viata civila !
Chiar daca nu trebuie sa idealizam la modul absolut situatia din manastiri, totusi, e incoparabil mai bine decat in lume.
Insa pentru un aspirant la statutul de monah,cred ca ar fi bine sa locuiasca un timp intr-o manastire, fie si ca simplu oaspete ...si apoi,el va decide personal, ce sa faca mai departe...
Uneori Dumnezeu ne vrea calugari, si noi ne incapatanam sa ramaneam in viata civila, numai pentru a nu ne mahni parintii,care ne programeaza autoritari alte drumuri si cai sociale,insa...cand vedem ca nu se alege nimic de acestea,putem sa ne dam seama de ce vrea Dumnezeu cu noi !