Florin, oare Avva din care ai citat ignora harul Domnului care insoteste pe cei fericiti de Cuvantul Domnului? (toti saracii, insetatii si flamanzii)
Oare omul a fost cel care a nascocit apropierea de Dumnezeu? Sau, nu cumva Domnul a pus in om, ca pe o busola, ca pe un instinct, dorul de Dumnezeu.... chemarea intoarcerii Acasa...
Oare Avva se refera la oamenii care isi asculta pornirea inimii sagetate de Duhul si pornesc in cautarea lui Dumnezeu (precum Sfantul Simeon, copil, la 13 ani)?
Oare cei la care se refera Avva nu erau tocmai oamenii care isi inchipuiau ca prin vointa lor, prin tehnica lor, prin scopurile lor, prin toate ale lor, prin ei, ei si numai ei, mereu ei, ei, ei , ei... il vor afla pe Dumnezeu?
Nu se refera oare la lepadare de sine? Nu la ascultare? Nu la smerenie? Nu la pericolul mortal al mandriei care isi inchipuie ca e suficient sa vrea omul si, gata, il detine pana si pe Domnul?
Oare cand saracul se avanta spre Domnul, o face pentru ca stie el cum sa faca? Sau nu oare, mai degraba, pentru ca, simtind si resimtind umilinta adanca, pocainta, frica de Dumnezeu, nadajduieste ca, poate, in ciuda pacatelor personale si a mizeriilor de tot felul, a nevredniciei si neputintei omenesti, in ciuda acestor limite omenesti ale firii cazute - Domnul va avea mila, asa cum noi si spunem: "Doamne, miluieste!".

Oare nu rastalmacim, rupind din context?

Fireste ca multi smintiti au navalit, in inchipuirea lor, in Biserica. Crezind ca fac ei ispravi si pe Acolo, cum au facut, in inchipuirea lor, in lume (unde au facut de fapt tot prapadul).
Din mandrie au purces. Ca sa smulga, vorba poetului, lauri pe care ii doreau in panoplia falirii personale. Ca sa "ajunga", sa parvina pana si in "tacuta memorie a lui Dumnezeu"..., conform placerii si vointei lor desfranate.
Si s-au apucat de mii de matanii si altele... Facind giumbuslucuri si tumbe cu iz monahicesc si dindu-si cu parerea (cum oi fi facind si eu, nefericitul, acum...) asupra unor lucruri pe care nu le pricepeau, nu le traiau, nu le voiau...
La acestia cred ca se refera Avva, punind stavila cuvenita, atentionarea, indemnul spre luarea aminte (la sine).
Ca omul meschin si neinfrinat, tot increzutul si trufasul, se intinde ca o guma de mestecat, ca un elastic sau ciorap, in extensii caricaturale, facind spagate pana la o limita, amestecind rugaciuni si alte lucruri conducatoare la sfintenie doar asa, ca o gimnastica...
Fac si eu demonstratii zilnice de intindere a ligamentelor, ma contorsionez, sa vad pana unde ma tine, apoi cand incep durerile gata, o las mai moale, sa nu imi scrintesc vreo glezna sau vreun zgarci din nobila-mi articulatie... Cum simt ca incepe sa ma coste cu adevarat, ca trebuie sa lepad cu adevarat ceva din ale mele, gata! Devin istet! pai ce, sunt prost?... hehe, drept cine ma iei... faceam si eu asa, de chestie, pe guma!...
Nu este asa crestinul, nu este asa... Nu jucam mima in Biserica. Sau, in orice caz, ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ajute ca tocmai aceasta sa nu cumva sa facem, constienti de lipsurile noastre mari, si zicem cu plans: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele" si altele ca aceasta.

Dar omul indurerat care alearga la Doctor, bine face. Il ajuta Doctorul, de indata ce ii vede minima intentie curata, sincera, adevarata. Cum de nu e limpede acest lucru? Ca doar despre impreuna-lucrare vorbeste intreaga Ortodoxie, slava lui Dumnezeu!