View Single Post
  #51  
Vechi 19.11.2011, 21:51:47
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

L-am văzut pe Yannaras la biserica Sf. Silvestru, mulțumită anunțului făcut de Mihailc. Lume mai puțină decât mă așteptam (între 100 și 200 de persoane). Expunerea pe care a făcut-o a fost destul de greu de urmărit pentru că nu se auzea foarte clar. Vorbea în franceză, iar traducerea a cam șchiopătat.

A început prin a lăuda succesul surprinzător pe care l-a avut traducerea Filocaliei grecești în Anglia, după care a contrariat publicul, dând de înțeles că scrierile selectate pentru alcătuirea ei sunt expresii ale unor experiențe solitare, individualiste, care țin de instinctul religios natural și nu de experiența comununii bisericești. Cuvântul Biserică, a spus el, se întâlnește în Filocalia greacă numai de 5 ori.

Bineînțeles că astfel de afirmații scandalizează. De altfel, cred că asta e și intenția autorului, altfel nu și-ar fi intitulat cartea „Contra religiei”. Adevărul, însă, e că și Hristos a șocat, și încă cum!

La momentul discuțiilor, un preot din audiență i-a arătat că în teologia Părintelui Stăniloae este afirmat și rolul ascezei și al experienței mistice, subiective, ca și al comuniunii, al ecclesiei.

Probabil că intenția lui Yannaras nu e de a respinge experiența isihastă, ci doar de a arăta că accentul trebuie pus pe viața parohială, în care trebuie să existe o comuniune reală, avându-L pe Hristos ca centru.

Poate că ce trebuie să înțelegem e că monahismul e calea excepțională de mântuire, și că inspirarea mirenilor din acest mod de practicare a credinței precum și înclinarea de a lua sfat mai ales de la duhovnici călugări nu face decât să sporească individualismul.

Încă n-am citit cartea, deci nu pot spune care e învățătura lui Yannaras.
Pot spune că Sorin Dumitrescu a spus că e o carte pe care după primele pagini ești tentat să o arunci, dar dacă depășești momentul, ajungi să te întrebi dacă nu cumva autorul are dreptate și dacă felul în care îți trăiești tu credința nu e greșit.
Reply With Quote