Titlul şochează din cauză că ne-am obişnuit să considerăm creştinismul ca fiind o religie. Steinhardt spusese şi el, în „Jurnalul fericirii”, că este un mod de viaţă, nu o religie.

Yannaras atrage atenţia asupra faptului că sentimentul religios izvorăşte din instinctul natural, foarte adânc înrădăcinat în om (şi în orice vieţuitoare), al autoconservării.

Or, Hristos e Cel care aduce viaţa cea adevărată, cea duhovnicească, nu biologică, care o transcende pe aceasta şi care, îndrăznesc să spun, chiar i se opune. După cum dragostea jertfelnică se opune dragostei de sine, adică instinctului de conservare.

Dacă se priveşte cu sinceritate, omul religios poate constata că gesturile sale, ale „creştinului practicant”, sunt adesea făcute din dragoste de sine, nu de altul, pentru a se pune la adăpost, pentru a „se pune bine” cu divinitatea. Reacţiile violente faţă de ceea ce ameninţă să-i zdruncine idolii ţin tot de instinctele primare, sunt o expresie a ego-ului care urăşte mai mult decât orice jertfa de sine.