[ioanna]

Pentru mine ecumenismul acceptat, ar fi recunoasterea unor valori culturale si umane in religiile coreligionarilor nostri, (cum frumos le spunea Laura), ca manifestari ale aspiratiei lor spre Acelasi Dumnezeu treimic. Ecumenismul neacceptat ar fi relativizarea credintei, privirea celorlalte religii ca revelari salvatoare ale lui Dumnezeu, in aceeasi masura, pe care Hristos le cuprinde prin insusi universalitatea lui concreta si transcendenta, ce depaseste orice forma culturala si religioasa, deci absolutizarea relativului ,ceea ce ar duce la relativizarea absolutului(Adevarului) sau adoptarea unor conceptii din ecleziologia altora, sincretismul religios. Relativizarea credintei, o traduc in imagine plastica ca un munte, avand piatra vie (Hristos) in varul ei, izvorul spiritualitatii ce se revarsa peste munte si o cale dreapta, abrupta (doar nu-i usoara), pe linia de cea mai mare panta , plus multe carari serpuitoare, intortocheate, ce urmeaza curbele de nivel,care insa ajung si ele la pisc, deci la mantuire, la Imparatie. In punctele de interesectie dintre linia de cea mai mare panta si cararile serouitoare, poti intalni convergente de sens, valori umane comnune, pe care le recunosti, insa doar atat, nu poti accepta destinatia finala comuna, ci vezi cararile blocate, unele mai jos, altele mai sus, spre pisc, ce ii face insa pe oameni sa se intoarca si sa caute calea cea dreapta,caci ea e singura ce se deschide spre Imparatie.