M-a surprins de fiecare dată când ai enunţat definiţia ecumenismului faptul că vorbeşti despre har ca despre o substanţă sau ca despre o energie ce s-ar putea ramifica, ştiind că doar catolicii îl văd ca pe ceva creat, respectiv graţia dăruită de Dumnezeu Bisericii.

Or, în înţelegerea ortodoxă, harul, numit şi energiile necreate ale Dumnezeirii, este direct legat de persoanele Sfintei Treimi, iradiind din ele într-un mod tainic, cu totul de nepătruns pentru înţelegerea noastră. De acest har se împărtăşeşte orice fiinţă deschisă spre Dumnezeire, întrucât Dumnezeu e iubire şi, aşa cum soarele străluceşte peste buni şi peste răi, şi Dumnezeu străluceşte peste toţi, însă numai cei cu inima curată îl pot vedea.

Ştim că Dumnezeu a binevoit să ni se dăruiască prin Sfintele Taine. Nu ştim, însă, dacă numai în acest fel Se dăruieşte El oamenilor. Mie, personal, mi se pare că ar fi o limitare care nu se poate împăca în niciun fel cu libertatea Sa absolută.

Gândeşte-te că sf. Grigorie Palama, în disputa cu Varlaam, spunea că lumina pe care o primesc în inimă călugării isihaşti nu e altceva decât energie necreată dumnezeiască (care prin rugăciune e primită, nu prin administrarea sfintelor taine).

Ceea ce ştim noi despre Dumnezeu e, cu siguranţă, infinit mai mult decât ceea ce nu ştim.