„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.
Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui Soarelui: așa trebuie să vă cunoașteți durerea.
Și numai așa veți izbuti să vă păstrați inima în înflorirea miracolului zilnic al vieții:
Numai așa durerea nu vă va părea mai puțin miraculoasă decât bucuria:
Iar voi veți accepta vârstele inimii, precum totdeauna ați acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre.
Și veți veghea cu seninătate de a lungul tristeții iernilor voastre.
O mare parte din durere voi înșivă ați ales-o,
Ea este doctoria amară cu ajutorul căreia neștiutul vraci din fiecare tămăduiește Eul bolnav,
Mărturisiți-vă, așadar, acestuia și sorbiți-i leacul în tăcere și liniște,
Fiindcă mâna-i, cu toate că grea și dură, este condusă de mâna binevoitoare a celui Nevăzut.
Iar cupa pe care v-o oferă, chiar dacă vă arde buzele, a fost modelată din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile sfinte lacrimi.”
