Si eu care credeam ca metanoia incepe prin voia Domnului, ca e sprijinita, orientata prin har, in Biserica, in impreuna-lucrarea dintre Dumnezeu si om.
Ei, daca e dictata (pare un pic dur cuvantul nu prea lasa speranta pentru vreo cadere, ceva acolo, o abatere cat de mica...) de liberul arbitru, atunci m-am linistit.
Gata cu angoasele, cu subteranele obisnuintelor pacatoase inradacinate in oameni, cu ispitele si vicleniile vrajmasului.
Liberul arbitru a dictat, e simplu! Ma supun si gata. M-am mantuit (sau poate m-a mantuit liberul arbitru).
Mie imi suna a voluntarism extrem. Daca vedem in om doar vointa, cred ca avem o imagine foarte schematica asupra complexitatii uimitoare a sufletului omenesc. Uneori, vointa celor mai volitivi oameni nu face cat o ceapa degerata in fata unor situatii simple de viata. Si invers, anxiosii si fricosii s-au dovedit uneori eroi, pe temelia unui sentiment puternic, de pilda cel al datoriei sau al iubirii (parintesti, ca exemplu).

Oare asa sa inteleg ca reiese din afirmatia ta, Ioanna?
Sau, poate ai vrea sa nuantezi putin, te rog frumos! :)

P.S. Ceva timp in urma am citit o stire despre un pacient psihiatric (tulburare dependenta severa, nu putea iesi din casa neinsotit de sotie, avea simptome grave de agorafobie si atac de panica etc.) care a fost singurul, dintr-un grup de cativa zeci de oameni gura-casca, care a intrat intr-o cladire in flacari de unde a scos vie si nevatamata o fetita incuiata in casa de parintii plecati la serviciu. Nebun, nebun, fricos cum nu se poate, fara minima vointa de a desfasura vreo actiune de unul singur, dar uite ce a facut! Daca murea in flacari, ar fi fost cinstit si comemorat, nu-i asa?
Sau alt caz, de data asta al unui baietel german care a refuzat sa isi paraseasca bunica bolnava la pat, in timpul bombardamentelor aliatilor, si sa se refugieze in adapost, motivind ca Dumnezeu ii va salva pe amandoi, deoarece unde este iubire (iar nu neaparat vointa) este si ocrotirea Sfantului Acoperamant. Si au scapat cu viata, in chip minunat, doar camera lor ramanind intacta din tot blocul. Au fost zariti din strada, a doua zi, nemaifiind pereti laterali, cum stateau zgribuliti unul in bratele celuilalt in pat (povesteste parintele Rafail Noica - nu mai retin linkul).
Oare cum sa intelegem, totusi, crestineste vorbind, liberul arbitru?...