Frate drag, aveam in liceu o profa de fizica pe care o numeam cu totii Vaca, din multe motive... Nu stiu cata fizica am invatat eu cu ajutorul doamnei dar am retinut la nu mai stiu ce lectie (parca despre legea atractiei universale?...) exemplul dat de ea. Am ras atunci, cum am ras acum din toata inima (cu oleaca de cutremur, totusi... deh!) citind textul tau.
Iata, zicea profa: pe un camp mare era un pom, un singur pom. Si nu stie nimeni cum si de ce, un individ cu o masina ARO (povestea e din anii 80) a facut accident nimerind tocmai in pomul ala!
Stiu si eu?... Ciudate lucruri se petrec in lume...

Dar daca pe camp mai erau si alte lucruri care totusi nu se vedeau, asa cum poate erau si alte lucruri in jurul lui Adam despre care nu se povesteste in textul biblic, pur si simplu?... S-ar putea ca lupta sa fie mai bogata decat obisnuim sa percepem.

De cand ma stiu m-a pus in mare incurcatura pacatul protoparintilor nostri. Si nu i-am dat de cap si iata, mie nu imi e somn mai mult decat tie...:)
Scrierile Parintilor m-au linistit intrucatva, de pilda omiliile Sfantului Ioan Gura de Aur, dar am intalnit crestini mai traitori, ravnitori si pregatiti teologic, nu ca mine, care mi-au spus ca nici ei nu pricep cum vine treaba si erau tare furiosi (de ce suntem mai mereu asa?) pe Adam, nu mai spun cum erau pe Eva... Iar unii se mirau ca Dumnezeu, Care este Bunul Parinte, si-a lasat copiii expusi unui test de maturitate peste puterile lor, tinind cont de calibrul adversarului...
In zadar am incercat sa le arat ca tocmai aici s-a manifestat adevarata dragoste parinteasca a Domnului, cu argumente cum ma duce mintea si inima, dar pana azi nu am convins pe nimeni.
Eu cred ca Adam si Eva erau atunci copii. Gestul lor este insasi metafora deplina a inocentei, cu toate ale ei. Si pacatul lor nu e pentru mine atat de ingrozitor precum se tot repeta, mai degraba ca discurs ideologic, stereotip. Erau copii, asta cred ca se tot uita. Iar pedeaspa data de Dumnezeu e mai degraba binecuvantare. Munca! Nasterea in dureri! Pai astea sunt binecuvantari, nu pedepse! Aduc un singur argument: cunosc cateva femei care, din fetite rasfatate si vai de pacatele lor au devenit femei virtuoase, frumoase, doar dupa ce au traversat nasterea fara anestezie si au luat zdravan Crucea greutatilor familiei.
Dar noua ne place, in hainele noastre moi, sa ne vaicarim la tot pasul. Asa am bagat de seama. Ca urmare, crestinismul pe care il cunosc eu in mod peceput direct, e unul al vaicarelii si melodramei. Nici eu nu fac prea des exceptie.
Cred ca scena caderii copiilor Adam si Eva in pacat ar putea fi abordata si in alta cheie decat in cea pe care o tot lasam sa rugineasca in lacrimile noastre de crocodili.