E vorba, până la urmă, de o cruzime necesară, pe care, în cazul câinilor, trebuie să şi-o asume omul. Altfel, în sălbăticie, problema o rezolvă natura, care limitează, fără milă, numărul tuturor vieţuitoarelor, aşa încât să nu se înmulţească peste măsură, dar nici să dispară cu totul.
Din păcate, tot ce poate face omul pentru a mai îmblânzi un pic lucrurile, e să îi omoare într-un mod nedureros.
Dar de tristeţea morţii unui câine n-ai cum să scapi, fie că se întâmplă acum, fie mai târziu, după ce îmbătrâneşte şi agonizează. Însă nu e tristeţea lui, ci a ta (dacă e câinele tău) căci ei nu conştientizează moartea proprie.