Am omis un aspect fara de care dependenta mea nu ar fi fost de inteles si nici depasita. Sunt gata sa cred ca la fel e si la alti oameni, la fiecare in felul lui personal.
Iata: nu doream sa beau alcool (si nici nu consumam mult dar imi facea rau, fie si o bere, doua, sau un pahar de vin, cam cat beam zilnic), nu doream in nici un caz sa fac rau cuiva, cu atat mai putin celor din familie sau prietenilor. Nu doream decat ca viata mea sa curga frumos, ca totul sa fie curat si bun...
Si cum totul nu era curat si bun, ma pierdeam cu firea si ajungeam in acelasi haos sufletesc.

Ce doream de fapt? Ce doream si nu recunosteam in fata propriei constiinte?
Ce nazuinte ascunse aveam de fapt?
Si ce gunoi ascundeam sub pres?

Cu vremea am inceput sa dau raspunsuri, dureroase, la aceste ultime intrebari.
Au aparut, treptat, in constiinta mea cuvinte care dureau tare: putere, mandrie, recunostinta altora, stralucire, aplauze, placere, precum si razbunare, indreptatire de sine, libertate dupa criteriile mele, nesupunere, dispret etc.

Abia dupa ce am facut acest inventar am inceput sa pricep de ce, in ciuda tuturor bunelor mele intentii si rugaciuni, Dumnezeu nu ma auzea. Rugaciunile mele erau acoperite de zgomotul pacatelor mele ascunse. Inima mea murdara striga mai tare decat soapta gurii mele la rugaciune.

Am inteles viclenia dinlauntrul meu. Am luat contact, cu stupor, cu uimire grea, cu mine insumi cel ascuns. Cat de imaculata era imaginea mea despre mine si cat de straina de realitatea fiintei mele. In ce groaznica mizerie se sufoca omul meu launtric...
Cum de ceilalti vedeau iar eu nu vedeam?...

Acum stiu ca inlauntrul meu e un ogor pe care cresc deopotriva fire de iarba, grane, flori precum si mari balarii.
Rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa plivesc balariile si sa ud florile.
Fie ca Soarele Hristos sa aduca rodul cel bun in tarina tuturor! AMIN+