[cristiboss56]

Acum aproape o mie de ani, împăratul Nichifor Votaniatul al Constantinopolului (1078-1081) a făcut o catedrală mare, aproape cât „Sfânta Sofia“. Sfinţirea bisericii s-a anunţat cu câteva luni înainte, ca să aibă oamenii timp să vină, căci atunci nu erau maşini, avioane sau trenuri.

La sfinţirea bisericii împăratului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliţi, mii de preoţi, ca la o biserică împărătească.

Atunci trăia în Constantinopol o bătrână de 93 de ani, pe care o chema Anastasia. Aceasta era văduvă de 50 de ani şi se ducea mereu la biserică şi se ruga lui Dumnezeu. Ea stătea la marginea oraşului, tocmai lângă drumul acela pe care treceau căruţele la sfinţire. Dar era tare necăjită. Avea o cocioabă de căsuţă, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea făină, n-avea ce să ducă şi ea. Avea doar o seceră şi o furcă de
tors. Văduvă săracă în cele materiale, dar bogată în credinţă.

Darul ei pentru biserică, un braţ de iarbă

Şi trecând atâtea care cu boi, încărcare cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfinţire, ea a văzut că unii nu aveau în car mult fân,şi ce s-a gândit, săraca? „Mă duc să duc şi eu un braţ de iarbă acolo!“Si-a luat secera, a luat o funiuţă, dar n-avea de unde să taie, că n-avea pământ. De unde să taie iarbă ca să nu facă rău la nimeni? S-a
dus pe hatul unui om, la marginea ogorului. Acolo creştea un fel de iarbă ce se cheamă pir, care cam împiedică recolta.

Şi a tăiat mătuşa un braţ-două de iarbă, a făcut o sărcinuţă şi s-a dus la biserică. Şi tocmai atunci a văzut o pereche de boi, care terminaseră mâncarea dinaintea jugului. Mătuşa Anastasia a dezlegat şi ea sărcinuţa ei de iarbă, a pus-o înaintea boilor şi a zis: „Doamne, primeşte braţul acesta de iarbă, că n-am ce aduce la sfinţirea acestei biserici şi să mă ierţi, că nu-i de pe ogorul meu!“. Şi plângând s-a dus de acolo în biserică.

„Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie!“

Când a văzut oamenii mulţi şi atâtea podoabe, căci biserica era pregătită ca o mireasă de nuntă, cu toate podoabele, gata de sfinţire, atunci ea s-a dus la icoanele din urmă, unde se închină femeile. Bătrâna, necăjită, cu faţa trecută de bătrâneţe, cu un tulpan vechi pe ochi, încălţată cu opinci, cu o catrinţă rea, a îngenuncheat şi se ruga Domnului: „Doamne, iartă-mă că n-am adus nici un dar la biserică! N-am nimic. Împăratul este împărat şi pe pământ şi în cer! Dar eu, săraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...“
Şi în timp ce se ruga ea cu lacrimi în ochi, a venit şi împăratulNichifor Votanian, cu dregătorii lui, cu spătarii lui, cu ostaşi, cu toată suita împărătească. Împăratului îi strălucea coroana de aur pe capca razele soarelui; era îmbrăcat cu porfiră, cu hlamidă. Înainte de aintra în biserică, spătarul împăratului, pe care-l chema Petru, i-aarătat inscripţia de deasupra uşii. Era o placă mare de marmură şi erascris cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi aFiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cutoată cheltuiala mea, eu, împăratul Nichifor Votanian“.
Şi în timp ce au intrat ei în biserică să vadă cum este pregătită pentru sfinţire, îngerul Domnului a schimbat inscripţia împăratului. Era scris mai frumos, cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cu toată cheltuiala mea, eu, văduva Anastasia“. „Vai mie, păcătosul! Aici este mare minune! Nimeni n-a putut face aceasta decât Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie! A dat-o unei văduve!“, a spus împăratul.
Când a văzut oamenii mulţi şi atâtea podoabe, căci biserica era pregătită ca o mireasă de nuntă, cu toate podoabele, gata de sfinţire, atunci ea s-a dus la icoanele din urmă, unde se închină femeile. Bătrâna, necăjită, cu faţa trecută de bătrâneţe, cu un tulpan vechi pe ochi, încălţată cu opinci, cu o catrinţă rea, a îngenuncheat şi se ruga Domnului: „Doamne, iartă-mă că n-am adus nici un dar la biserică! N-am nimic. Împăratul este împărat şi pe pământ şi în cer! Dar eu, săraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...“
Şi în timp ce se ruga ea cu lacrimi în ochi, a venit şi împăratulNichifor Votanian, cu dregătorii lui, cu spătarii lui, cu ostaşi, cu toată suita împărătească. Împăratului îi strălucea coroana de aur pe capca razele soarelui; era îmbrăcat cu porfiră, cu hlamidă. Înainte de aintra în biserică, spătarul împăratului, pe care-l chema Petru, i-aarătat inscripţia de deasupra uşii. Era o placă mare de marmură şi erascris cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi aFiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cutoată cheltuiala mea, eu, împăratul Nichifor Votanian“.
Şi în timp ce au intrat ei în biserică să vadă cum este pregătită pentru sfinţire, îngerul Domnului a schimbat inscripţia împăratului. Era scris mai frumos, cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cu toată cheltuiala mea, eu, văduva Anastasia“. „Vai mie, păcătosul! Aici este mare minune! Nimeni n-a putut face aceasta decât Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie! A dat-o unei văduve!“, a spus împăratul, poruncind să fie găsită această femeie.