Florin Ionuț, Doamne ajută!
Voi încerca să-ți răspund în câteva cuvinte (fiindcă isagogia biblică nu este chiar domeniul meu preferat...). Evangheliile canonice au fost redactate în secolul I, dar canonul biblic s-a format în timp, definitivându-se în secolul al IV-lea.
Sincer, deși am învățat aprox. un semestru întreg la facultate despre formarea canonului biblic, am reținut destul de puțin... fiindcă sunt foarte foarte multe date (ani, denumiri de scrieri și autori etc), dar aceste informații se pot găsi în scrierile de specialitate. Oricum, cărțile N T s-au scris în primul secol al erei creștine și au fost, treptat, adunate într-o colecție, așa cum o știm noi astăzi. Unele surse istorice din primele 3 secole menționează drept scrieri inspirate unele dintre cărțile Noului Testament, dar și altele în plus, care nu se mai află în canonul biblic actual (de exemplu, anumite scrieri ale Sf. Părinți apostolici: Păstorul lui Herma, Didahia, Ep. I a lui Clement Romanul etc). În special în Occident, autenticitatea Epistolei către Evrei a Sf. Ap. Pavel a fost mult disputată (de aceea, această scriere nici nu este menționată în unele dintre listele de cărți canonice din vremea respectivă). În Răsărit, îndoielile au vizat în special autenticitatea Apocalipsei Sf. Ioan Teologul.
Oricum, în majoritatea documentelor din primele secole, în care se menționează liste de scrieri acceptate de Biserică, figurează aproximativ toate scrierile canonice pe care le avem și noi astăzi (cele 4 Evanghelii, 13 dintre epistolele pauline și epistolele sobornicești).
În sec. al IV-lea, într-o epistolă a Sfântului Atanasie cel Mare (epistola festivă 39, dacă am reținut corect) sunt menționate drept scrieri canonice toate cele 27 de scrieri ale Noului Testament, de unde rezultă că atunci deja canonul biblic al N T se definitivase.
Am scris aceste puține informații din memorie (din ceea ce am studiat anul trecut), dar, așa cum am mai spus, istoria formării canonului biblic poate fi aflată din lucrările teologice de specialitate.
Cea mai veche Evanghelie este, în mod surprinzător, Ev. după Marcu.
Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
|