[cristiboss56]

Frica de Domnul, temelia faptelor bune

Era odată un om deprins să fure. Măcar de-ar fi fost sărac. Da de unde! Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă şi copii, avea boi, oi, cai, porci, vite, păsări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinţii lui, că nu era sătul până nu mânca ceva furat.
Şi într-o zi, în luna iulie, venind el din ţarină, a văzut lanurilepline de grâu. A venit acasă, a pregătit căruţa şi caii, drugul de legatsnopii, a pus nişte fân pentru cai şi iarbă verde în căruţă şi înputerea nopţii, când doarme şi pasărea, cum zice ţăranul, a plecat,
luând şi o copiliţă numai de trei-patru ani cu el.
Si a venit omul acela la furat snopi în ţarină. Copila a rămas lacăruţă. Era lună, senin şi se vedea bine la distanţă. Şi s-a dus în lan omul, de meserie hoţ din copilărie, şi a început să se uite în toate părţile. Şi la stânga şi la dreapta, şi înainte şi înapoi. Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. După ce s-a încredinţat el că nu-l vede nimeni, a luat câţiva snopi şi s-a întors la căruţă.
„Câte zile voi avea, nu mai fur!“

Copiliţa, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă: „Tătăică, matale ai uitat ceva! Ai privit în toate părţile, dar ai uitat să priveşti şi în sus. Mata în sus de ce nu ai privit?“. Dar copila nu a zis ca să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate aşa e bine, dacă priveşte în toate părţile să privească şi în sus. Însă l-a mişcat pe om foarte mult.

Şi atâta l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii, i-a dus înapoi şi a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbală la cai, a pus copiliţa în căruţă şi cu căruţa goală s-a întors acasă.
Când venea acasă, femeia ştia că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori porumb, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede,de data asta că vine cu golul:
- Măi omule, dar ce-ai păţit? Ce-ai păţit?

- Femeie, câte zile voi avea, nu mai fur!

- Ce-ai păţit? Bine ţi-a făcut! Te-a prins! Ţi-am spus eu ţie. Aşa gospodar la furat!

- Nu mai fur câte zile oi avea!

- Dar ce-ai păţit?

El arată copiliţa şi zice:

Datorită copilei.

- Dar ce ţi-a făcut copila?

- Datorită ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei. Dumnezeu îmi vorbeşte prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi.

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul

Iarăşi vă spun: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Ea este temelia tuturor faptelor bune. Înţelepciunea are două capete: primul este frica de Dumnezeu şi cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, că toată fapta bună se începe din frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi cea mai înaltă faptă bună. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mănânci de frupt în zilele
oprite. Frica de Dumnezeu nu te lasă să faci vreun păcat în posturi sau la zile mari. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe cineva. Frica de Dumnezeu nu te lasă, când ai văzut omul sărac, să-l laşi şi să nu-l ajuţi. Frica de Dumnezeu îţi aduce aminte de moarte, de judecată, de rai, de împărăţia cerului, de slava drepţilor. Frica de Dumnezeu nu te lasă să cleveteşti, nu te lasă să spui minciuni. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mândreşti, să te trufeşti.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să ai zavistie (invidie, duşmănie) saurâvnă rea pe cineva. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe altul, să-i faci rău. Frica de Dumnezeu nu te lasă să glumeşti, să râzisau să osândeşti pe altul.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de arătare, să ai dorinţă de a plăcea oamenilor, să ai slavă deşartă, să ai făţărnicie, să ai viclenie în tine. Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de sine, să trăieşi în nesimţire. Frica de Dumnezeu nu te lasă să păcătuieşti, nici cu vederea, nici cu auzul, nici cu mirosul, nici cu glasul, nici cu pipăitul, nici cu închipuirea. Frica de Dumnezeu te păzeşte de uitare, de neştiinţă, de trândăvie, de tot alaiul întunericului.