[florin.oltean75]

Toate fiintele vor sa fie fericite.

Sunt doua feluri de fericire: temporara si ultima.

Deci corespunzator acestora, avem un scop temporar si un scop ultim.

Fericirea temporara poate fi experimentata in principal de oameni si zei. Este o fericire limitata, pe care fiintele prizoniere in samsara o pot experimenta.

Fericirea ultima este o fericire pura, este fericirea eterna a libertatii si iluminarii complete.

Daca nu ne-am fi nascut oameni, nu am fi putut experimenta placerile si bucuriile umane.

Alte fiinte, cum ar fi animalele nu pot experimenta fericirile specifice omului,
in primul rand, din cauza faptului ca nu poseda agregatele corespunzatoare.

Omul, spre deosebire de multe fiinte, poate crea cauzele experimentarii fericirilor temporare in vietile viitoare.

Cel ce are intelepciune, lucreaza asiduu pentru a crea cauzele fericirilor temporare, care in principiu se definesc prin “cele sapte atribute ale unei filiatii inalte”:
1. noblete,
2. frumusete neasemuita,
3. mare bogatie,
4. mare putere,
5. intelepciune profunda,
6. vigoare si sanatate,
7. viata lunga.


Dintre toate acestea, intelepciunea profunda este cea mai importanta, pentru ca ne permite sa discernem intre ceea ce trebuie abandonat si ceea ce trebuie practicat, intrand astfel pe cai spirituale corecte.

1. Respectul pentru parinti si invatatori este cauza principala a nobletei,
2. Rabdarea este principala cauza frumusetii,
3. Generozitatea este principala cauza a abundentei,
4. Protejandu-i pe ceilalti obtinem putere,
5. Studiul si delectarea in Dharma este cauza intelepciunii profunde,
6. Grija fata de cei bolnavi este cauza vigorii si sanatatii,
7. Salvarea vietii celorlalti este cauza principala a unei vieti lungi.

Un om este capabil sa creeze toate aceste cauze virtuoase si sa experimenteze in viitor efectele corespunzatoare.

Rezultatul este la fel de sigur ca atunci cand stim ca obtinem foc daca aprindem un chibrit sub o capita de fan uscat.

Expunere prezentata de Kelsang Gyatso