[ALEXANDRU ANASTASIU]

Calvin începuse prin a ridica la rangul de principiu separarea puterilor : cea politică, cea religioasă. De fapt, situaţia stătea astfel : magistraţii (civili) aveau reprezen¬tanţi în consistoriu (religioşi), însărcinaţi să vegheze Ia păstrarea bunelor moravuri ..publice şi private". Spre a supune oraşul autorităţii cuvîntului Domnului, consiliul general începu prin a promulga ordonanţe care con¬damnau hulirea şi beţivăneala, urmate de altele care interziceau balurile, banchetele, luxul şi numeroase pri¬lejuri de petrecere.
Numai după cîteva luni de regim al lui Calvin, totul e reglementat : meniul de Ia ospeţele de sărbătoare, orele ele deschidere ale tavernelor, jocurile de cărţi, îmbrăcă¬mintea, pieptănătura. O tînără care în glumă s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti la sărbătorirea unei nunţi a fost dusă ia tribunal mânu militari. Femeile vinovate de a se fi arătat în public cu mîneci bufante erau supuse Ia o amendă. Era amendat şi cel care a adormit la predică şi cel care a cîntat un cîntec ce era socotit deşucheat.
Iscodirea este corolarul obligatoriu al oricărei ordini morale. Corne e un burghez onorabil, pe deasupra şi sin¬dic, cu alte cuvinte o autoritate. El şi soţia lui se vizi¬tează cu familia Perrin, a cărei pietate se află deasupra oricărei bănuieli. Prietenul Perrin a fost chiar un adept înflăcărat al lui Farel. Dar iată că, cu prilejul unei săr¬bători de familie, soţii Corne şi Perrin cad în mrejele ispitei şi dansează. Denunţaţi, se trezesc in temniţă.
— Destul !
într-un oraş se găsesc întotdeauna adepţi fanatici ai ordinii morale. Dar şi mal .lesne se găsesc oameni care se opun acestei ordini, ce] puţin la început. Timp de mai mulţi ani, Calvin a luptat împotriva acestei opoziţii fă-şe sau subterane, trintind ani de puşcărie, amenzi şi amenzi onorabile ( ' Pedeapsă infamantă care consta în mărturisirea publică a unei greşeli, a unei crime'). Persoane de seamă, care în urmă cu c săptămână erau titulare ale unei funcţia municipale sau religioase, erau văzute deodată în stradă, cu capul desco¬perit şi în cămaşă, strigînd că făptuiseră o crimă şi po-câindu-se.
Mînia împotriva dictatorului începu să crească. Calvin fu insultat în stradă. Avem impresia că timp de doi sau trei ani a putut adesea să se întrebe dacă nu va fi nevoi; si renunţe sau chiar dacă nu va fi din nou alungat.
Dar nu. Calvin nu-şi punea niciodată o asemenea întrebare. Genevezii aveau să-şi dea seama că el era hotărît să facă respectată prin orice mijloc domnia iui Iisus Hristos.
La începutul anului 1547, un personaj numit Gruet. foarte probabil neguţător, fiu de notar, posedînd o instruc¬ţiune solidă şi vorbind limba latină, avînd un caracter jovial şi neconformist, se făcuse remarcat după ce lan¬sase fără destulă discreţie mai multe păreri ce făcuseră să-i meargă faima de sceptic, liber-cugetător şi chiar răzvrătit. După cum gândea el. credinţa in nemurirea sufletului era o iluzie naivă, iar normele dictate de gu¬vernanţi nişte hotăriri întâmplătoare sau de circum¬stanţă, fără cea mai mică valoare morală.
In dimineaţa de 25 iunie, slujbaşii de la biserica Sfîntul Petru au găsit lipit pe amvon un afiş scris in dia¬lect, care. tradus, ar fi sunat cam aşa : ..Burtosule. tu şi părtaşii tăi aţi face mai bine să vă ţineţi gura. Dacă rse scoateţi din liţîni. nimeni nu ne va putea împiedica să vă dăm grămadă. Veţi blestema ceasul cînd aţi părăsit -ăăugăria voastră. Mai te: minaţi odată cu mustrările, preoţi v x>roeiţi ce sînteţi. renegaţi care vreţi să faceţi să se ducă dracului totul. Luaţi aminte ! Cine îndură prea mult se răzbună. Băgaţi-vă în cap spusele mele".
în ziua de 2!î iunie s-a vorbit despic acest afiş la şe¬dinţa micului consiliu. Invectiva ...burtosule" nu putea. evident, să-i fie adresată lui Calvin, dar putea să desemneze pe unul dintre predicatorii de la biserica Sfîntul Petru. Cineva a spus :
— Autorul afişului trebuie să fie Gruet. Să-I luăm
la întrebări.
în timp ce-I interogau s-a făcut la el o percheziţie. E greu de ştiut ce s-a găsit cu adevărat. Scrieri ale lui Calvin adnotate într-un fel injurios ? Nimic nu e sigur. Gruet recunoscu totuşi că o frază citată dintr-o ciornă de scrisoare şi în care se vorbea despre un om „ambiţios, mîndru şi trufaş" se referea la Calvin. Dar tăgăduia categoric că ar fi fost autorul afişului din biserica Sfîntul Petru.
La 2 iulie, într-o scrisoare adresată lui Pierre Viret, Calvin (care se interesa pătimaş de această anchetă) re¬cunoscu că afişul într-adevăr nu era scris de mîna iui Gruet. Dar voia ca acest răzvrătit, deţinut în închisoarea episcopiei, să fie în continuare interogat.
Fiecare interogatoriu era însoţit de o şedinţă de estra-padă, supliciu deja descria. De îndată ce fu ameninţat cu această caznă, Gruet, înnebunit, declară că va mărturisi orice, fiind constrîns,
— Bine, au spus judecătorii, să începem.
într-adevăr, la prima şedinţă Gruet a mărturisit tot ce
au vrut anchetatorii. A doua zi a fost supus din nou (şi de mai multe ori) la estrapadă pentru că i se cerea ..numele complicilor". Spuse nişte nume la întâmplare. Magistraţii mai voiau o şedinţă de supliciu, nimeni nu pricepea de ce. Gruet se aruncă în genunchi, îi imploră, în zadar. Torturat încă o dată, vorbi fără şir şi ceru să fie omorît. La 25 iulie un tribunal îl condamnă la moarte. A fost decapitat, iar capul i-a fost ţintuit la stîlpul infamiei.
Gruet, după cum am mai spus, nu era un catolic, ci un liber-cugetător. Supliciul şi moartea sa nu se înscriu exact pe linia de măceluri scandaloase dintre catolici şi protestanţi, dar au o valoare ele exemplu. Intoleranţa religioasă îşi luase zborul ca o monstruoasă pasăre de pradă. Dovada că nu făcea nici o deosebire între o religie şi alta, că ceva, un rău în sine avea să fie dată de procesul lui Michel Servet.
E cu neputinţă să nu rosteşti cuvintele spirit distins cînd vorbeşti despre acest spaniol blond (născut în Navarra în 1508 sau 1511, cu studiile universitare făcute la Saragosa şl la Toulouse), teolog şi totodată medic, astrolog şi alchimist, care vorbea latina şi citea greaca şi ebraica. Dreptatea cere să i se atribuie măcar în parte descoperirea circulaţiei sîngelui. datorită unor aluzii ce se găsesc pe această temă în prima sa lucrare publicată în 1531 : De trinitatis erroribus. Nu era vorba de medicină, ci de teologie. Servet nega dogma treimii, care nu se găseşte în Biblie, după spusele lui. Descoperind această lucrare, doctorii reformaţi de la Geneva se dezlănţuiră în invective şi-i făcură lui Servet o publicitate la care nu spera.
Dinspre partea catolicilor s-a manifestat indiferenţă sau poate că lucrarea nu a stîrnit în Franţa decît prea puţină vîlvă. Ulterior, Michel Servet a fost întîlnit în calitate de medic particular al arhiepiscopului din Vienne, regiunea Dauphine. Prelatul era binevoitor la adresa lui, dar în oraş se afla un inchizitor.
în 1553 Servet tipări Cristianismi restitutio, în care dezvolta ideea că Reforma şi reformatorii „falsificaseră" doctrina creştină primitivă. Lucrarea cuprindea, printre altele, douăsprezece scrisori deschise către Calvin, căruia Servei îi trimise un exemplar de autor. Urmarea comportă o latură poliţistă destul de neplăcută.