Mă bucur să văd că aceste lucruri stârnesc un oarecare interes. Ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă prin Grație este însăși îndumnezeirea noastră. Sfinții Părinți leagă conceptul de Grație de îndumnezeirea omului. La rândul ei, această îndumnezeire este văzută într-un mod foarte concret, ca sălășuire a lui Dumnezeu în sufletul nostru. Ce se întâmplă, deci, când sufletul nostru este animat de Grație ? Sf Atanasie explică: "atunci Spiritul, fiind stabilit în noi, Fiul și Tatăl vin și își găsesc sălaș în noi". Clement din Alexandria, vorbind în contextul în care se referă la Botez, spune: "Această lucrare este numită felurit: grație, iluminare, perfecție ori spălare". E departe de a fi singurul care compară Grația cu o iluminare. Sf Chiril al Ierusalimului, vorbind despre cei care se pregătesc să primească Botezul, spune că sunt "pe punctul de a fi iluminați". Sf Augustin observă că Grația "lucrează înăuntrul nostru iluminare și îndreptățire".
Dar analogia care îmi place cel mai mult (păcat că nu mai țin minte la ce autor am întâlnit-o) este aceea dintre Grație și oxigen sau aer. Ceea ce este oxigenul pentru trup, este Grația pentru suflet. De aceea, adesea sufletul căzut din starea de Grație este numit "suflet mort", nu cu înțelesul de a fi extinct, ci cu înțelesul de "rupt de Dumnezeu". Fiindcă principiul sufletului este Dumnezeu. Așa cum trupul nu-și poate fabrica singur oxigenul de care are absolută nevoie, tot așa sufletul nu poate avea viață fără ca Cineva să i-o ofere. Iar această oferire o numim, simplu, "grație".
|