
06.12.2011, 08:29:48
|
 |
Senior Member
|
|
Data înregistrării: 23.11.2008
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.327
|
|
Un fragment pe care l-am gasit si mi-a placut,referitor la animale:
Citat:
Iubirea nu este o relație între două persoane. Ea este un stadiu al conștiinței tale.
Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure.
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează și orânduiește totul, de la atomul neînsuflețit până la ființele raționale: de la ea pleacă și spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracție, toate gândurile și acțiunile noastre.
Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poți ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există.
Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. ..Iubirea stă în calea morții. Iubirea este viața. Tot, tot ce înțeleg, înțeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu și, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veșnic al tuturor lucrurilor.
Iubește animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară și bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărțui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenției lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea față de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pângărești pământul prin existența ta și îți lași urmele nesabuintei după tine – aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi!
Nu este legătură mai sfântă decât frăția dintre oameni. Tatăl își iubește copilul, mama își iubește copilul, copilul își iubește părinții. Dar ce înseamnă toate acestea, fraților? Animalele sălbatice își iubesc și ele copiii. Dar să te înrudești prin legătura sufletului, nu numai prin aceea de sânge, iată ce-i este dat omului!
Creatorul nu are nevoie de lume, omule! Pentru tine a făcut Dumnezeu cerul și pământul si toate vietuitoarele,ca sa le iubesti si sa ai grija de ele...
|
Si niste filmulete care au facut inconjurul lumii:
http://www.youtube.com/watch?v=Im5KG...layer_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=HiKA9...layer_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=eLKja...layer_embedded
Last edited by heaven; 06.12.2011 at 08:33:44.
|