Lore:va fi foarte interesant demersul tau de informare cu privire,cel putin,la Berdiaev.El s-a definit in urmatorul mod: ,,Mă recunosc a fi teosof creştin, în sensul în care au fost Clement al Alexandriei, Origen, Sf. Grigorie de Nyssa, J. Bohme, Sf.Martin, Fr.Baader, V.Soloviov, toate puterile spiritului meu, ca şi cele ale conştiinţei mele sunt îndreptate către pătrunderea absolută a problemelor ce mă tulbură. Şi scopul meu e mai puţin de a le da o soluţie sistematică, cât de a le pune mai viguros în faţa conştiinţei creştine. Nu trebuie să se vadă în această cuvântul dirijat împotriva sfinţeniei Bisericii.Mă pot înşela mult, dar dorinţa mea nu este de a aduce vreo erezie, sau un protest ce creează schismă.Eu evoluez în sfera problematicii creştine; ea pretinde eforturi creatoare de gândire şi cele mai diverse opinii firesc, sunt autorizate."

Din perspectiva criticii aduse de tine el spunea asa cu privire la raportul Biserica-Traditie: ,,Viaţa Bisericii este aşezată pe Sfânta Tradiţie, pe succesiune. Prin tradiţie pătrundem într-o singură şi aceeaşi lume spirituală, în viaţa noii generaţii. Tradiţia este experienţa supra-personală, ecumenică, viaţa spirituală creatoare transmisă din generaţie în generaţie, unind viii şi morţii, este victoria asupra morţii. Aceasta (moartea) domneşte în lume, dar este învinsă în Biserică. Tradiţia este amintirea care învie, biruinţa asupra stricăciunii, afirmarea vieţii eterne. Tradiţia Bisericii nu este o autoritate externă şi impusă. Este o reală biruinţă intrinsecă, adusă asupra rupturii timpului; este o percepere a eternităţii în fuga mortală a timpului, o unire a trecutului, prezentului şi viitorului într-o unică eternitate. Viaţa, în tradiţia Bisericii, este viaţa în eter­nitate; este înţelegerea şi recunoaşterea realităţilor inte­rioare. Trecutul nu se cunoaşte din afară, prin fragmentele de monumente păstrate, supuse criticii analitice a istoriei, ci dinăuntru, prin sfânta amintire, prin întâlnirile interioare, prin viaţa spirituală ecumenică, ce triumfă din rupturi şi din „extrapuneri".

Tradiţia nu este autoritatea, ci este viaţa creatoare a duhului.Autoritatea este o categorie aplicabilă doar lumii naturale, lumii împărţirii şi urii. În lumea spirituală; ea nu înseamnă nimic, sau înseamnă doar umilinţă (smerenie) şi supunere ce vine din libertate. Tradiţia autoritară nu este decât traducerea limbii lumii spirituale în cea a lumii naturale şi istorice, nu este decât o adaptare la generaţia veche.

Biserica nu este o realitate ce există paralel cu altele; nu este un element din totul (totalitatea) istoric şi universal; nu este o realitate obiectivă împărţită. Biserica este totul, ea constituie întreaga plenitudine a fiinţei, a vieţii lumii şi omenirii, dar în starea de încreştinare. Ea posedă o natură cosmică, şi uitarea acestei naturi indică decadenţa conştiinţei sale. O concepţie despre Biserică ce ar înfăţişa-o ca un institut medical, în care sufletele vin pentru tratament, ar fi o concepţie lamentabilă. Cei care nu văd în Biserică decât o instituţie, reneagă natura sa cosmică. În Biserică creşte iarba şi florile se deschid, biserica este cosmosul încreştinat. Hristos a pătruns în cosmos, aici a fost crucificat, în el a înviat şi totul s-a schimbat şi înnoit, întregul cosmos urmează drumul răstignirii şi învierii.Cosmosul încreştinat, în care este învins haosul, consti­tuie frumuseţea, de aceea Biserica poate fi definită ca adevărata frumuseţe a fiinţei. Şi orice dobândire de fru­museţe în lume este într-un sens profund o încreştinare. Frumuseţea este scopul vieţii universale; este îndumnezeirea lumii. Frumuseţea va salva lumea, cum a spus Dostoievski. Obţinerea frumuseţii constituie salvarea lu­mii. O concepţie întregită (integrală) despre Biserică este cea care o înfăţişează a fi cosmosul încreştinat, ca frumuseţea. Doar o concepţie diferenţială o transformă în instituţie."

Nu trageti in el pana nu verificati tot ansamblul opiniilor sale.Eu am selectat o perspectiva,nu intreaga opera.Omul nu s-a definit a fi un conciliu ecumenic,ci a fost onest.Cat despre Yannaras,personal nu stiu sa fi facut un apel la ruperea de Parintii Bisericii.Ceea ce acel om a scris acolo nu era un apel la rupere ci exact invers,la redescoperire,de fapt el protesteaza contra crestinismului mort in formalism,zgomotos in exprimare,plat in conceptii pur teoretice si efectiv mort in traire.Inclusiv Parintii Bisericii,in ziua de azi,sunt un slogan,in multe situatii.Multi flutura acest steag desi nu cred ca au lecturat prea mult din ei.Si nici nu traiesc precum au spus ei.Prin urmare in acest caz,asasinatul este mult mai grav,pentru ca nu este prin renuntare,printr-un act radcal si injust, ci prin ingropare,ceva mult mai perfid, a lor in ipocrizia crestinismului de parada.

Pe acest forum s-a deschis o sectiune de Patrologie.Va invit sa va uitati cati oameni au postat acolo,pe cati i-a interesat sa dea o mana de ajutor si apoi sa verificati ce subiecte se discuta.Asta nu a scandalizat pe nimeni.

Opinia,nu zic ca este buna,unuia,ortodox,care a criticat nu Biserica,daca va uitati atenti,ci trairea care se regaseste azi in ea,nu stiu in ce proportie.Parintii Bisericii sa stiti ca nu au fost niciodata niste dogmatici morti in traire.Au sustinut dogma cu trairea,in caz contrar,si grecul asta incearca sa spuna,dogma devine o schema moarta,de parada,care nu te mai ajuta cu nimic.O pui in vitrina,o admiri si o pastrezi.Dar nu o traiesti,nu contientizezi ca „sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru sabat“.Lipsa de traire,rutina comoda si mediocra,atat de straine de duhul patristic,creator,viu,traitor,sunt tintele de atac ale grecului.Poate ar trebui si aici sa vedeti tot ce a spus,nu zic ca are dreptate,dar sa-si spuna opinia asta are dreptul,desi sunt convins ca stia ce va trezi si cu ce se va lupta.

La final despre absenta lui Hristos din mica mea creatie scandaloasa.O sa fiu scurt.Am selectat doua opinii care in esenta vorbeau despre libertate in afara trairii moarte,formale,de care toti ne temem,marea majoritate in ea ne balacim dar nimeni nu doreste sa vorbeasca despre ,,scheletele din dulap".Cat timp usa constiintei ramine comod inchisa totul,fie si de fatada,este bine.Acestor doua opinii care reprezinta o zbatere,intrebari,farmintari,le-am dat un titul:,,Calatori pe drumul spre Emaus".Va mai amintiti din Biblie cum erau cei doi calatori,care era starea lor?Pe cei doi cu acei doi din Biblie i-am comparat,de aceea am si ales titlul.Haideti sa ne amintim impreuna scena:

,,In aceeasi zi, iata, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o departare de saizeci de stadii de Ierusalim si vorbeau intre ei despre tot ce se intamplase. Pe cand vorbeau ei si se intrebau, Isus S-a apropiat si mergea pe drum impreuna cu ei.Dar ochii lor erau impiedicati sa-L cunoasca.El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati intre voi pe drum?" Si ei s-au oprit, uitandu-se tristi."

Poate acum intentia mea devine mai clara,am subliniat elementele de legatura cu cei doi.De aceea am si ales exact acel titlu.Am mai spus in introducere o urare: ,,Pace voua".Haideti sa revedem contextul ei: ,,Pe cand vorbeau ei astfel, insusi Isus a stat in mijlocul lor si le-a zis: "Pace voua!" Plini de frica si de spaima, ei credeau ca vad un duh."

Ideea mea,poate prea complicata,am acest talent infiorator,a fost de a-i transforma pe cei doi in cei doi ucenici si de fapt o imagine a tuturor celor care trec prin momente de cumpana,un drept refuzat in ziua de azi,se pare.Urarea era simbolul faptului ca zbaterea lor,precum a ucenicilor din cele doua scene,nu trebuie sa tulbure.PACE VOUA.Finalul stupidei mele creatii se incheia cu un citat din Augustin care sublinia faptul ca desi toti,ca si cei doi,putem avea zbateri,si le avem chiar si tarziu( ,,Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit")putem sa-l gasim pe Dumnezeu.Era ideea corolar la PACE VOUA.Apoi citatul din Augustin era un imn inchinat imposibilitatii de a-l cuprinde pe Dumnezeu in gandirea noastra meschina,cu privire la dragostea cu care EL ne-a iubit primul,speranta ca linistea va fi camasa nelinistii de acum.PACE VOUA.

Daca nu as fi renuntat initial la dialogul cu Ioan Gura de Aur si Eferm poate ca lucrurile ar fi fost mult mai clare.Imi pare rau ca v-am suparat,dar sa stiti ca desi zbaterea era evidenta,si asa am vrut,Hristos era prezent si la inceput ,,PACE VOUA",si pe parcurs(drumul spre Emaus a fost unul al zbaterii pana la venirea Lui,trebuia sa accentuez asta)cat si la final,prin gasirea,desi tarzie,la finalul textului,dar gasirea Lui,a Necuprinsului,a Celui in care sufletul isi gaseste linistea.Drumul spre Eamus este un drum al nostru al tuturor,al zbaterii,deziluziei,spaimei,indoielii.Toti mergem pe el,nu doar cei doi,ei au prezentat zbaterea lor,cu care poti rezona sau nu,total sau partial,dar ea exista in multi.Foarte putin o spun,probabil din teama de a nu fi criticati.Exista insa un PACE VOUA si un devreme sau un traziu,exista speranta si dorinta tacuta sau abia spusa ,,neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine".

PACE VOUA.De ce as fi spus acesta urare in apropierea Craciunului(?) si nu de Pasti(!),cand ar fi fost mult mai potrivita din perectiva biblica a textului?Pentru ca in momentul in care Hristos a spus asta era prezent in mijlocul lor,asa cum este mereu prezent in mijlocul nostru,chiar daca noi nu-l vedem fie si din pricina zbaterii noastre.Dar EL este mereu intre noi si poate fi gasit.PACE VOUA.


Acum,daca stiti toata povestea,puteti sa ma criticati cum doriti,cortina si cazut si tristul actor cu piesa lui ratata se retrage din fata salii goale.PACE VOUA.