[cristiboss56]

Un tamplar ajuns la varsta a treia, dorea sa se pensioneze. Ii aduse asta la cunostinta, patronului sau, care era proprietarul unei firme de constructii. Ii spuse acestuia despre intentia lui de a parasi munca pe care o facuse multi ani la rand, munca care ii asigurase un trai destul de confortabil, lui cat si familiei lui. In sinea lui stia ca ii va fi mai greu fara salariu permanent, dar vroia sa se bucure in liniste, de ultimii ani din viata, alaturi de familia lui. Spera totodata ca se va descurca cu ce a economisit de-a lungul anilor.
Patronului ii paru tare rau ca unul dintre cei mai buni angajati ai lui, se hotarase sa-l paraseasca, si il ruga sa-si mai amane putin decizia si ca o ultima favoare sa mai construiasca o ultima casa. Tamplarul a fost de acord, dar se vedea cu usurinta ca inima si mintea era de alta parere. Isi pierduse entuziasmul si daruirea cu care lucrase pana atunci, iar casa o demonstra din plin, prin calitatea foarte slaba a lucrarii, facuta in mare parte de mantuiala si in mare graba. Era un mod tare neplacut si rusinos de a-si termina cariera.
Cand casa fusese terminata, tamplarul il chema pe patronul sau, sa ii arate casa, si sa-i predea acestuia cheile casei. Insa patronul , emotionat, ii spuse ca aceasta casa i-o daruieste lui, ca este cadoul sau de pensionare, catre tamplarul nostru.
Ce soc,ce rusine, daca ar fi stiut de la inceput ca aceasta casa ii este destinata lui, ar fi construit-o cu totul altfel. Acum era nevoit sa traiasca in casa pe care singur si-o facuse, fara sa o faca cum se putea mai bine.
Asa se intampla si cu noi, din pacate.Ne fundamentam viata distrasi de tot felul de evenimente minore, reactionand mai mult decat actionand, fara sa dam tot ce este mai bun in noi. Iar cele mai importante momente din viata, trec pe langa noi fara sa depunem tot efortul de care suntem in stare. Apoi privim socati si dezamagiti la situatia pe care noi insine am creat-o, si constatam cu amaraciune ca va trebui sa ne continuam viata pe care noi insine ne-am construit-o.