Dacă tot suntem la tema „Predica zilei”, îți recomand, dacă ai timp și răbdare, să citești predica Părintelui Galeriu „Pilda talanților”.
Două idei extrag de acolo:
1. Ca să schimbăm lumea trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, pentru că suntem „necalificați” pentru lucrarea asta. Deci un înțeles al înmulțirii talanților e să lucrăm la curățirea, luminarea, desăvârșirea noastră. Că numai în felul ăsta putem aduce ceva bun, dumnezeiesc în lume.
2. Talanții trebuie înmulțiți, în sensul că suntem chemați să participăm la Creație, devenind noi înșine creatori (sau con-creatori cu Dumnezeu, zidind în sensul dat de El, cu materialele Lui).
|