Din cate stiu eu, majoritatea oamenilor care traiesc in strada prezinta cateva caracteristici:
1) sufera de tulburari psihice cronice (de obicei severe, din categoria psihozelor);
2) sunt impatimiti ai alcoolului si ai diverselor substante;
3) multi provin din orfelinate, de unde au fugit deseori cand erau copii sau adolescenti;
4) au numeroase incidente cu caracter penal (furturi, scandaluri, talharie);
5) sunt rezistenti la reintegrarea in familia de origine, invocind diverse scuze, desi exista date care arata ca familia i-ar primi.
Mai sunt si altele...
Afirm acestea in baza experientei personale in lucrul cu oamenii strazii, am lucrat o vreme si ca asistent social, sotia mea a lucrat mai multa vreme, am colegi de facultate care fac terapie cu ei etc. Am studiat si cateva materiale din domeniu (brosuri si carti de specialitate).
Am scris acestea doar pentru a evidentia cat este de dificil, pentru oamenii binevoitori, pentru asistentii sociali, pentru psihiatri si psihologi, precum si pentru oamenii Bisericii, sa ofere un ajutor cu sanse de reusita.
In alte tari stiu ca sunt implicate simultan mai multe institutii, se lucreaza in echipa.
Deocamdata eu cred ca Dumnezeu ii tine printre noi pentru a ne arata cum am putea fi oricare dintre noi, in anumite conditii foarte nefavorabile. Pentru a ne mai potoli mandria noastra ascunsa. Caci ei sunt oglinzi ale unor parti ascunse din noi, cei cu locuinte si trai obisnuit. Aceasta e opinia mea.
Desigur, se cuvine sa ii ajutam asa cum putem si cum ne pricepem fiecare.
Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti, pe "ei" si pe "noi".

P.S. Va marturisesc acum un fapt critic pe care l-am trait recent. S-a intamplat de curind sa nu am bani pentru mine si pentru familie, o vreme mai lunga... cand veneam seara acasa iarasi fara bani... nu vreau sa va spun ce priviri de repros citeam in ochii copiilor, ai sotiei si cum ma simteam eu insumi. dar nu puteam face nimic. Nimic nu imi iesea.
In ultima instanta am mers la cei mai buni prieteni, la cunoscuti, la biserica. Am primit doar de la biserica, cate ceva, atat cat a fost posibil. Oricum, bani tot nu aveam.
Si intr-o seara, cand am simtit ca nu mai pot, m-am asezat pe banca in parc langa bloc. Nu indrazneam sa intru iar in casa fara un ban si sa vad ochii tristi ai copiilor... Erau si sarbatorile... Si m-am asezat pe banca, umilit si cu totul demoralizat, gata sa izbucnesc in plans. Simteam un fluviu de lacrimi gata sa izbucneasca din mine...
In chiar clipa cand dadeam sa imi vars tot amarul, a aparut pe alee un "om al strazii", un boschetar din cartierul nostru, binecunoscut pentru scandalurile pe care le face cand se imbata, precum si pentru prezenta lui cvasipermanenta la intrarea in biserica.
Am inghetat... Ma simteam deja sfarsit, acum mai traiam si penibilul ca nu am sa ii dau nici macar 1 leu sau un mar sau o banana... ceva acolo, ca o duce greu, intr-adevar, dormind pe gerul de anul trecut doar intr-o masina cu geamuri din folie de plastic si cu niste haine ca vai de ele...
Am vrut sa fug dar nu mai aveam vreme...
Cand a sosit langa mine m-a privit mirat... a inteles ca sufar... si a scos niste bani si mi-a zis: "Luati-i, pentru copii va rog... si spuneti Bogdaproste..."
I-am luat si am spus Bogdaproste.