Pe vremea cand Pestisorul innota prin apele forumului, producind valuri, as fi vrut sa ii atrag atentia asupra distinctiei dintre ganduri si constiinta. Aceasta constiinta care poate fi vazuta si cum ne invata psihologia, adica fiind o sinteza, cu putere reflexiva asupra interiorului fiintei si asupra lumii inconjuratoare, de perceptii si ganduri, emotii si nevoi, vointa si limbaj etc. Ei bine, aceasta constiinta urca in mintea noastra lucida mai ales in momente deosebite, cum se intampla atunci cand te cuprinde rusinea pentru o fapta, pentru un gand chiar... Sau atunci cand ai un moment de evlavie mai intens... Ea nu urla, nu tipa, nu bate, nu injura etc.
Si nici nu desconsidera dogmele si canoanele, nicidecum pe Sfintii Parinti. Dimpotriva, ne indeamna sa ne apropiem sau ne lamureste tainic daca suntem sau nu pe calea cea buna...
Ce spunea Pestisorul se refera mai degraba la ganduri, care vin deseori ca niste sageti zvarlite de o voire straina, din vazduhuri... Si care ne tot amarasc, mai rar sau mai des, mai intens sau mai slab.
Dar avem, pentru sagetile astea care vin in chip de ganduri, daca nu ac de cojoc, niscaiva sabii si scuturi, Slava lui Dumnezeu!

P.S. Constiinta aceasta, lasata in dar omului de Insusi Dumnezeu, poate fi acoperita cu straturi groase de: pacate, indiferenta, trandavie etc. Asa incat mult timp nu ii auzim glasul, nici nu banuim ca este in noi. Dar la pericol mare, de pilda, uneori si la mari bucurii, ea tisneste din locasul ei, pe calea gandului insotit de o emotie anume, si ne vorbeste limpede si puternic. Numai de bine vesteste, numai de bine si indreptare, precum Domnul Insusi, Care a si pus-o vie si minunata in noi, in tot omul.