Ce am propus eu (şi nu numai eu), adică primirea lor în blocuri atunci când e ger era un fel de a face binele împreună, prin care mai mulţi ar da câte puţin pentru salvarea unui amărât. Ce a propus glykys este ca unul să dea foarte mult (primindu-l în casa lui), iar ceilalţi nimic.

În prima situaţie ne mântuim cu tot blocul (sau oraşul, sau neamul), în cea de a doua doar câte unul, în mod excepţional.

E nevoie de solidaritate. Ne (îi) omoară individualismul în care trăim. Într-un bloc trăiesc familii cât într-un sat nu prea mare. Dar fără nicio legătură între noi, fără a ne cunoaşte, fără a ne ajuta. Trăim şi murim singuri, înconjuraţi, paradoxal, de o mulţime de oameni. Ştiu, nu putem aduce spiritul satului în blocuri, dar dacă rămânem indiferenţi nu vor muri numai cei din stradă, ci şi noi înşine, sufleteşte. Iar din asta nu ne mai poate scoate Hristos, pentru că noi nu vrem.
Nu cumva prin boschetarii ăştia vine însuşi El către noi, căutând adăpost în inimile noastre? Iar noi Îl căutăm de multe ori atât de departe, pentru că suntem orbi şi nu-L vedem când suferă pe stradă.

P.S. @glykys: când am scris de poliţie m-am referit la faptul că poliţia îi scoate imediat în stradă dacă sunt reclamaţi. Nu m-am gândit la furturi sau alte rele. Pe de altă parte, pentru furturi, tâlhării, crime... poliţia şi închisoarea în măsura în care sunt nişte instrumente corecte, nu sunt în contradicţie cu creştinismul. Şi părintele Galeriu spunea că răul trebuie izolat de societate, ca să nu mai facă rău. Dacă ţi se face un rău doar ţie, ai dreptul să îl ierţi; dacă i se face aproapelui tău, nu trebuie să îl permiţi.