Permiteti-mi sa intaresc cele spuse de Mari_S, de Scotland si de Lore, reamintind versetele (implicit contextul lor):

1) "Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine." (Mat. 10, 37)
2) "Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu care este in ceruri" (Mat. 10, 33)
3) "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua." (Mat. 6, 33)
4) Fericirile, pe care le vad (si) ca pe o prezentare a rodului infranarii (lepadare de sine, de cele ce vin cu puterea trupescului, de toata legea lumescului) intru petrecerea in Imparatia lui Dumnezeu. Infranare a lumescului, a trupului si pamantului din om este saracia cu duhul. Infranare este plangerea (pacatelor, slabiciunilor proprii, caci ai putea mai degraba si usor a urla, a lovi), infranare e blandetea (impotriva osindirii aproapelui), infranare e in toate puse ca premise la inceputul fiecarui verset.

Relatia cu familia si copiii poate decurge in Hristos sau in afara de Hristos. Cand prima porunca a lui Dumnezeu, porunca iubirii, este traita concret de om, atunci familia traieste in Hristos, membrii ei sunt robi ai lui Dumnezeu.
La fel si in relatia fiecaruia cu sine insusi. Cata vreme prioritatea din alegerile mele cu privire la mine este Hristos, sunt crestin. Urc pe Golgota pe urmele Domnului, insotit de El.