Nu stiu care ar fi "reteta" de convertire la credinta (nu religia!) ortodoxa si nici nu stiu daca e un gand bun sa isi propuna cineva sa converteasca pe altcineva... Him... am privit mereu si privesc si acum cu neincredere pe cei care vor sa faca anumite "lucruri bune" pentru semeni fara sa le fi cerut persoana vizata... Indemnul dat de Hristos Apostolilor, de a raspindi invatatura si credinta crestina peste tot in lume, cred ca are sensul si rostul lui tare doar atunci, in acel context si moment. In fine... nu vreau sa aprind polemici. Ceea ce vreau sa spun este ca am o anumita rezerva fata de initiativa de a face asazisul "bine". Oricare ar fi el, binele trece prin curatia si maiestria facatorului de bine. Este ea garantata? O poate garanta din start facatorul de bine?

O sa va spun ceva care are mai multa legatura cu mine, va spun ce cunosc mai bine: despre covertirea mea.
1) Mama mea a fost crestin ortodox practicant. Nu imi facea teorie, aproape deloc. Lasa preotului sa se ocupe de catehism. Mama doar ma invita si ma insotea la rugaciune, iar restul a fost modelul concret al felului ei de a fi. Tata a fost ateu dar nu a impiedicat-o pe mama sa traiasca asa cum dorea - crestineste.
2) Bunicii si stramosii mei au fost crestini ortodocsi practicanti. La 90 ani bunica mea, care a trait ultmele zile in casa noastra, facea pravila de rugaciuni cu strictete, citea zilnic Psaltirea, candela ardea neincetat, tinea toate obiceiurile, mergea asa schiopatind si cocosata la Biserica.
3) Frumusetea zidirii m-a sagetat. Uimit de frumusetea lumii am simtit acul intrebarii: cum e posibil asa-ceva, cine a facut toate minunile astea etc.
4) Am studiat cu ravna stiintele exacte si, la 20 ani, am inceput sa studiez serios biologia umana si psihologia. Astfel, putin cate putin, am avansat in "nevazut", tot mai adinc dincolo de aparente si am simtit fiorul ca in intimitatea, in fibra alcatuirii omului respira Dumnezeu.
5) Necazurile, suferinta, pierderile dureroase. Nimicnicia proprie, slabiciunile.
6) Frumusetea slujbelor din bisericile noastre.
7) Un parinte bland si tare in invatatura, vesel si generos, primul meu duhovnic.
8) Studiul Bibliei, mai ales citirea Psalmilor.
9) Sfantul Isaac Sirul - Cuvinte despre nevointa, vol. 10 Filocalia.
10) Autorii preferati - poetii, Dostoievski, Graham Greene etc.

Din pacate, oamenii pe care i-am intalnit in Biserica noastra nu m-au atras la credinta. Modul lor de a se comporta mi s-a parut intotdeauna fatarnic, interesat, lipsit de generozitate. Iar bunatatea lor, un dulceag sirop melodramatic pe care il lasau imediat de-o parte, cum nu le convenea ceva, si scoteau bata si otrava rautatii. La fel mi se pare si azi si am convingerea adinca, sa ma iertati, ca in crestinism se minte cel mai mult (pe ansamblu, luind in calcul totalitatea oamenilor ortodocsi). E firesc asa, oricat ar parea de curios - ortodoxia nu cere jumatati de masura, Hristos nu glumeste. Iar dintre mincinosi eu sunt primul, ca nimic sau aproape nimic din ce nazuiesc nu pot implini deocamdata. Pentru ca nu am primit, in lipsa unei lucrari serioase de curatire, din neinfranare, vai mie. Dar fatarnicia crestinilor atat cat cunosc eu nu imi mai pare motiv de indepartare a mea, cata vreme eu sunt insumi fatarnic si imi dau seama de asta in momentele de luciditate prin mila Domnului. Am castigat, prin mila lui Dumnezeu, un strop de ingaduinta, de intelegere. Ca mult am fost si eu ingaduit, inteles si iertat (de Dumnezeu si de oameni).

Personal ma feresc sa atrag pe cineva la credinta. Vreo 20 ani s-au straduit binevoitorii crestini sa ma atraga pe mine si tocmai asta m-a indepartat, din nenorocire.
Duhul, cum spunea Scotland...
Iar usa se deschide prinlauntru, da...

Sa fiu iertat, ma mahneste topicul acesta. Sunt trist ca inca mai intalnesc situatia cand cineva si-a pus in minte sa atraga pe altcineva la credinta ortodoxa. Of, Doamne, le facem noi pe toate, iar pe Tine deloc nu te mai lasam sa faci ceva ... Am luat noi painea si cutitul... Iar Tie ... ce?

Sunt trist ca vad aceasta si ma tulbur cand imi trece prin minte, in baza memoriei mele incarcate cu asemenea exemple, ca bunavointa de a converti vine ba de la o fata care vrea sa se marite cu vreun baiat care o atrage lumeste, ba de la un baiat si reciproc, ba pentru alte si alte motive ascunse chiar de ochii celui care se crede marinimos.

Oh, fratii mei, iertati pe mine pacatosul cand va spun: sa ne ajute Dumnezeu sa nu mai mintim atat, noi crestinii. In primul rand sa nu mai mintim. Sa Il lasam pe Domnul, prin Duhul, sa ne curateasca mai intai de minciuna si ingamfare, sa ne crape mastile si sa ne vedem, cu groaza, dar si cu nadejde in Hristos, adevaratele fete. Acelea de dupa ferestile launtrice.