În Sfânta Scriptură iudeo-creştină, în Facere, săptămâna de şapte zile este definită prin descrierea eforturilor lui Dumnezeu în crearea lumii şi a universului cu a şaptea fiind sabatul, care aminteşte de ziua de odihnă a Domnului. În vremurile apostolice, este menţionat în Fapte faptul că se adunau împreună în prima zi a săptămânii pentru Jertfa Euharistică, zi numită Ziua Domnului în amintirea Învierii Domnului. Începând cu secolul al II-lea, Ziua Domnului a devenit zi de odihnă şi ziua slujirii Sfintei Liturghii, înlocuind astfel sabatul evreiesc. În 325, Sinodul de la Niceea a declarat oficial că Ziua Domnului, duminica, este ziua de închinare a creştinilor ortodocşi.