Postarea ta mi-a amintit de cartea sfântului Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, care poate fi citită şi aici.

Ajuns într-o stare de deznădejde, de lipsă de har, din care nu mai putea ieşi, sfântului i se înfăţişează Hristos, care îi spune: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”.
Din câte îmi amintesc, ulterior s-a străduit să înţeleagă ce înseamnă „a-ţi ţine mintea în iad”. Cred că a-ţi vedea mereu neputinţele şi păcatele acestea insuportabile, care te fac să te simţi în iad, a trăi cu ele în faţa ochilor, a nu fugi de ele, dar chemând mereu, în rugăciune neîncetată, ajutorul Domnului, te smereşti.
Iar smerenia ne scapă de deznădejde.