Despre imprastierea mintii prin utilizarea excesiva a internetului
Cum munceste crestinul?, Vremurile in care traim
Facem o mica exceptie de la temele actuale ce ne preocupa si vom publica un articol scris de Mihail Neamtu pentru Cotidianul care se adreseaza in primul rand noua. Si cand spunem noua, ne referim chiar la noi, cei ce folosim si intretinem acest site. Si, apoi, la toti cei ce folosesc internetul pentru informare si “formare”. De multe ispite si de multe slabiciuni ne putem “informa” citind un site ortodox. Dar cea mai mare ispita, poate, consta in insasi actul folosirii internetului. Prin acest mediu, virtual, se produc mari tulburari, si se aduce o mare imprastiere mintii. Se usuca sufletul si se alunga ravna cea buna, fiind deseori inlocuita de ravna cea amara.
Nu ne propunem insa sa negam internetul sau utilitatea sa. Nu dorim sa ne jucam de-a contradictiile. Ce este “depozitat” pe internet, in sine, este de mare valoare, cand este informatie duhovniceasca. Nici internetul in sine nu ii scade valoarea sau adevarul. Nu are cum. Problema este la noi si la ce facem noi cu internetul si cu sufletele noastre. Sa luam aminte, macar putin, la noi insine, sa ne vedem asa cum suntem caci suntem in pericol:
“Computer, Internet, retea, conectare „wireless” - toate acestea pot sluji o minte activa, perfect contemporana cu lumea tehnologiei, desi solidara cu valorile traditiei.
Ar fi insa o pura ipocrizie sa uitam ca, pe linga privilegiile globalizarii informatiei, o cohorta de tentatii alunga profunzimea si stingheresc demnitatea unei maturizari launtrice. Relatia intre formare si informatie merita rediscutata in epoca simultaneitatilor imposibile: videoconferinte pe telefoane mobile, cursuri universitare „online” sau liturghii pe canalul „broadband”. Tot mai rar sintem capabili de concentrare intr-o reflectie cu adevarat libera de constringeri exterioare.
In Occident, dependenta de telecomanda sau de tastatura face deja obiectul unor studii aprofundate de psihologie sociala sau cognitiva. Nu vorbesc aici despre cazurile patologice - cyberporn, surfing obsesional, viata virtuala de cazinou si alte asemenea deraieri. Exista forme mult mai benigne de atasament fata de universul internautic care merita chestionate: incarcarea sau descarcarea frenetica a casutelor postale, tirania frivolitatii din „chat-rooms”, postarile stupide pe blogul personal, telefonia „free” si, deci, indulgenta. Esti cablat si primesti pe e-mail sau mobil fotografii, invitatii, termene-limita, chestionare, mesaje „spam”. Se amesteca date necesare si referinte parazitice, incit mintea accepta fatalitatea naturala a dezorganizarii. Adauga o scurta repriza de „zapping” nocturn si nu esti departe de nevroza.
Oboseala acumulata e vizibila in nepasarea cu care, la capatul zilei, privesti foaia nescrisa, raftul bibliotecii, coltul cu icoane sau coroana inverzita a unui copac. Sufletul se chirceste, tonusul scade, iar mintea navigheaza prin labirintul locurilor comune. Sint acestea boli specifice modernitatii?
Nu tocmai, daca ne gindim la scrierile unui Evagrie Ponticul (345-399). El vorbeste despre duhul ratacitor al imaginatiei care, debordind de plictis, „poarta mintea din cetate in cetate, din sat in sat si din casa in casa” sugerind drept pretext pentru trancaneala „iubirea de aproapele” sau dragostea de intelepciune.
In realitate, lumea acestor aparente produce nu doar ratarea afectiva ori somajul intelectual, ci instrainarea de taina persoanei si de misterul gratuit al vietii.
(Mihail Neamtu este teolog si cercetator in stiinte umaniste. Articol aparut in Cotidianul, editia din 4 Septembrie 2007 )
|