Prietene Theo,
discuția de pe topicul de față a început să semene cu bancul ăla în care doi copii se întreceau în a se lăuda care are bunica mai grasă. La final s-a ajuns desigur la exagerări de dimensiuni cosmice.
Trebuie însă să vezi și faptul că eu sunt cel mai prost poziționat pe acest forum. Pentru partida ortodoxistă sunt un ecumenist sub acoperire, pentru catolicii atașați de o ideologie de care înșiși vaticanezii s-au lăpădat de zeci de ani, sunt un ortodoxist rigid, pentru alți fixiști de toate nuanțele se pare că mi-am rezervat un loc în infernul nonconformiștilor unde suferința cea mai grozavă e luciditatea. Nu e deloc comod să te așezi mereu de-a curmezișul oricărui fanatism promovat cu venin și imbecilitate, ba chiar dimpotrivă, o încasezi din toate părțile și te aperi cum poți. Cu această ocazie, dacă e vreun folos în aceste polemici adesea degenarate, pot să aflu și eu ce rele mai zac în mine. Ca să observi cât de ușor se poate manipula Scriptura interpretând-o de unul singur, o să-ți destăinui că (strict) în confruntările digitale aplic mai cu drag versetul ”mai fericit este a da decât a lua” (FA 20:35) decât ”celui ce te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5:39). (glumesc).
Sunt foarte departe de oamenii cu care m-ai comparat cu generozitate, nu sunt eu vrednic să le deschid portierele limuzinelor!
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Last edited by Mihailc; 20.12.2011 at 13:16:07.
|