Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăru*iesc trupul.

Sf Inger pazitor 01Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra. Aşadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţii lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el şi îl ajută. Cu cât creşte copilul, cu atât părinţii sunt eliberaţi de responsabilităţi. Dacă părinţii mor, atunci Dumnezeu de sus şi de aproape, precum şi îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.

Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. Sunt precum cartoful proaspăt, care se cojeşte uşor, atunci când îl razi puţin. Căci dacă se va învechi trebuie să iei cuţitul pen*tru a-l curăţa, iar dacă este şi puţin stricat, trebuie să tai mai în adânc. Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă ar devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau a unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu şi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.

Apoi, în perioada adolescenţei, care este vârsta cea mai grea, grija părinţilor pentru copiii lor este mai mare, până ce îi vor ţine la şcoală şi îi vor căsători. Atunci părinţii să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredinţeze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte. Dacă, de pildă, copiii [adolescenţi] nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge. Mama să-i spună lui Dum*nezeu: “Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei!”.

Alaltăieri, la priveghere mi-a făcut o deosebită impresie o mamă pe care o cunoşteam de multă vreme. A venit să ia binecuvântare. Dar văd că are cu ea numai pe copiii cei mai mari. “Unde sunt cei mici?” o întreb. “Acasă, Părinte, îmi răspunde. Fiind o zi aşa de mare am vrut să venim la priveghere şi m-am sfătuit cu soţul: «Deoarece mergem la priveghere şi nu la distracţii, Dumnezeu va trimite un înger să-i păzească pe micuţii noştri»“. Rar mai întâlneşti astăzi o astfel de încredere în Dumnezeu, pentru că acum, aşa cum a dispărut încrederea copiilor în părinţi, tot astfel a dispărut şi încrederea părinţilor în Dumnezeu.

Şi auzi adeseori pe mulţi părinţi spunând: “De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Şi aceasta se întâmplă pentru că părinţii nu-I dau lui Hristos şurubelniţa ca să le strângă puţin copiilor lor vreun şurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.

Şi cu toate că există Dum*nezeu, Care ocroteşte copiii, şi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i şi el la rândul său, părinţii se neliniştesc până se îmbolnăvesc. Şi deşi sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească şi să ceară ajutor de la Dumnezeu şi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor.