Dimineaţă, aparent întâmplător ( „nimic nu e întâmplător, ci totul proniator”, spunea Părintele Galeriu) pun mâna pe cartea „Scrierile Părinţilor Apostolici” şi deschid, la fel de întâmplător, la frumoasa epistolă a Sfântului Ignatie Teoforul către Smirneni. Din care spicuiesc:

„Slăvesc pe Iisus Hristos Dumnezeu, Care v-a înţelepţit aşa. Am înţeles că aţi ajuns desăvârşiţi în neclintită credinţă, ca şi cum aţi fi pironiţi, cu trupul şi cu sufletul, în crucea Domnului Iisus Hristos şi întăriţi în dragoste, în sângele lui Hristos, plini de credinţă în Domnul nostru, Care cu adevărat este din neamul lui David după trup (In. 7, 42; Rom. 1,3), dar Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioară, botezat de Ioan, ca să se împlinească de El toată dreptatea. Pe timpul lui Pilat din Pont şi al lui Irod a fost pironit cu adevărat pentru noi cu trupul, din al cărui fruct suntem noi, din patima Lui cea de Dumnezeu fericită; ca să ridice semn în veci prin înviere pentru a aduna pe sfinţii şi credincioşii Lui, fie din iudei, fie din păgâni, într-un singur trup al Bisericii Lui.

El a pătimit toate acestea ca să ne mântuim. A pătimit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit în aparenţă, ei existând în aparenţă şi, precum gândesc, aşa li se va şi întâmpla, că sunt fantome şi draci.

Eu îl ştiu în trup şi după înviere şi cred că este. Când a venit la Petru şi la cei dimpreună cu el, le-a zis: Luaţi, pipăiţi-Mă şi vedeţi, că nu sunt demon fără de trup. Şi îndată s-au atins de El şi au crezut, unindu-se strâns şi cu trupul şi cu duhul Lui. De asta au dispreţuit şi moartea şi au fost găsiţi mai presus de moarte. După înviere a mâncat cu ei şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu Tatăl.

(...) Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de către Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sunt înlănţuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morţii, focului, sabiei, fiarelor? Dar, aproape de sabie, aproape de Dumnezeu; împreună cu fiarele, împreună cu Dumnezeu. Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de el îndur toate, că El mă întăreşte să ajung om desăvârşit”

Şi aş putea continua în felul ăsta pe multe pagini, pentru că odată ce începi să-i citeşti epistolele nu te poţi opri uşor, mărturia sa fiind plină de dragoste şi înţelepciune şi, totodată, de netăgăduit, pentru că simţi că a scris-o cu propriul sânge.