View Single Post
  #35  
Vechi 21.12.2011, 08:55:38
CelMandru's Avatar
CelMandru CelMandru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 11.04.2011
Locație: București
Religia: Ortodox
Mesaje: 188
Implicit Iertare pentru îndrăzneală

Iertați-mă, frățiorilor, dar am dat și eu mai jos un citat dintr-o carte minunată, din care Dumnezeu m-a învrednicit să citesc doar câteva păginuțe. M-a impresionat foarte tare acest sfânt părinte rus, și m-am gândit, și eu nevrednicul și păcătosul, că poate vă este de folos chiar și un cuvânt sau două d-ale dânsului.

"Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală.

Să nu reduci împărtășania la o deprindere oarecare, la ceva obișnuit și fără importanță. Dacă vei gândi așa, dacă vei înclina către o asemenea concepție, îți vei atrage mânia lui Dumnezeu și nu vei mai simți după cuminecare că ai gustat pace și viață.

Purtând o vie recunoștință, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viață, vei dobândi de la Domnul viață, iar credința îți va spori mereu și mereu. Spaimele și neliniștile vin din necredință. După ceea ce simți în timp ce primești Sfânta împărtășanie, poți fi sigur că necredința te face să rămâi departe de acea viață care îți stă înainte în Sfântul Potir. Caută să nu le iei în considerație. O, credință! Tu însăți ești minunea noastră, mântuirea noastră! „Credința ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credința vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Și, dimpotrivă, necredința nu ne aduce niciodată pace. Și – vai! – Satana își face deseori apariția după o nevrednică împărtășire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredința, fiindcă necredința este tot una cu minciuna.

Ucigaș de oameni fiind de când lumea, diavolul caută și acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna și cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinței sau a vreunei patimi, nu va înceta să-și descopere mai târziu adevărata față și anume prin neîndurare și răutate.

Atunci când ți-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuși să-l scoți dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă și face aceasta cu ajutorul necredinței, al cruzimii și al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcolești în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălțat cândva cu trufie, te înjosești acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Așa să-i spui în gând duhului celui rău, care îți stă ca un pietroi pe inimă și care te îndeamnă la tot răul.

Duhului celui trufaș aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; rușinat de tăria și de înțelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îți vei da seama îndată de aceasta, vei vedea și simți săvârșindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simți apăsându-ți inima povara ucigătoare de suflet; ți se va părea că ai devenit ușor ca fulgul și te vei convinge, din proprie experiență, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre și ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni și dorința de a intra în comuniune unii cu alții."

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viața mea în Hristos)
__________________
"A fost întrebat avva Ammona ce este calea cea strâmtă și îngustă, și a zis: calea strâmtă și îngustă înseamnă a-ți struni gândurile, și a-ți nimici voia ta, de dragul lui Dumnezeu. Asta înseamnă „iată noi am lăsat toate și ți-am urmat Ție“ (Matei, XIX, 27.)." (Despre avva Ammona, Patericul Egiptean)
Reply With Quote