Nu vreau sa pun in discutie "daca" parintele are sau nu dreptate. Aici incercam doar o diferentiere intre "a face din convingere" si " a face de teama pedepsei". Si... vorbeam de copii, dar hai sa vorbim de oameni mari, orgoliosi, plini de personalitate, care cred ca stiu ce vor de la viata. Cu cat "ii legi" mai mult de obligatii, cu atat se eschiveaza sa rupa legaturile, sa gaseasca tot felul de scuze si de nepotriviri. Ati vazut vreodata care-i diferenta intre o oaie si o capra? Eu, in copilarie am vazut; caprele sunt atat de indaradnice si neascultatoare ca orice-ai incerca sa faci cu forta, nu merge. Cu cat o legi mai mult, cu atat se zbate in legatura ei si nici nu poate sa manance in tihna, atat timp cat e legata. Asa e si omul: cu cat ii atarna deasupra capului sabia pentru eventualele fapte rele pe care ipotetic le poate savarsi, cu atat el nici nu mai vede in ce fapte rele intra, fiindca este obsedat de sabie, nu de pacea sufletului lui.
Nu am nimic cu canoanele sfintilor parinti si cu siguranta ne sunt de mare folos, dar parca imi aminteste de pacea unei tari aflata sub dictatura. Intr-adevar, toata lumea munceste, nimeni nu fura, dar... lipseste dragostea. Aici mi se pare mie ca se rupe relatia cu Dumnezeu, desi faci toata viata voia Lui. Dar... nu iubesti si nu intelegi dragostea pe care El o trimite, nu cu ostentatie, ci "cu mila si cu indurari". Stiu ca Dumnezeu e puternic, dar n-as vrea sa-L iubesc din frica, ci din convingerea ca, atat timp cat ii dau Lui toate gandurile mele (chiar si pe cele de care ma rusinez) si ma rog sa ma intelepteasca in toate zilele vietii mele, nu trebuie sa ma tem de El. Si tata era un dur uneori, dar eu stiam ca ma iubeste si ma supuneam tratamentelor lui. Dar niciodata nu ma ameninta: "Vezi ca daca faci cutare lucru, la mine in casa nu ai ca cauta!" Doar atat spuneau amandoi: "Fiti oameni buni cu toata lumea, nu furati, feriti-va de cei fara nici un Dumnezeu, si orice-ati face, nu uitati ca veti primi inapoi in aceeasi moneda, inzecit!"

Niciodata nu-i prea tarziu. Macar putem sa dam mai departe, daca altfel nu se mai poate. Totusi, raman la concluzia ca mai bine decat studierea pacatului si a pedepsei lui David (pe care am expus-o cu ceva pagini in urma) nimic nu ne face mai constienti de vicleniile si urzelile diavolului. Ce, David nu stia ce inseamna adulterul si cum se pedepseste? Cred cu toata convingerea ca daca ne luam in viata ca puncte de referinta invataturile Sf. Siluan si iadul in care a cazut David dupa savarsirea pacatului (imi inchipui ca fiecare dintre noi este constient de propriile pacate si astfel isi poate imagina lesne propriul lui iad), putem ajunge si la dragostea fata de Dumnezeu, si la limita deznadejdii cand ne amintim ca pacatele noastre nu merita iertate...