Citat:
În prealabil postat de DragosP
Sau, pur și simplu să vă ignorați. Ceea ce promit că o să fac eu în ceea ce vă privește de acum încolo. Cel puțin pe acest topic, unde e clar că va continua dialogul dintre un surd și un mut.
Să fiți iubiți!
Sărbători fericite!
|
Dacă îmi promiteți că v-ați referit la amândoi, voi dormi liniștit la noapte ! Și, eventual, ca să și visez frumos, vă rog să ne lămuriți care e surdul și care e mutul !
Oricum, revenind la subiectul topicului, se pot trage câteva concluzii:
1. Dogma catolică a rămas neschimbată.
2. Conciliul Vatican II a avut un caracter pastoral, nu și-a propus să proclame nicio dogmă și nici nu a făcut-o.
3. Ideea că damnarea eternă (iadul) a unui nevinovat, pentru că nu a mărturisit un adevăr de care nu avea cum să aibă la cunoștiință contrazice dreptatea divină nu e nici nouă, și nici surprinzătoare n-ar trebui să fie pentru cineva care se pretinde creștin.
Un scurt rezumat al poziției pe care se pare că o susține domnul Cătălin2:
1. Drepții dinainte de Întruparea Mântuitorului (de exemplu Socrate, despre care vorbește Sf. Iustin) pot fi considerați creștini, și pot fi mântuiți.
2. Drepții de după Pentecost, dacă au avut ghinionul să nu ajungă la ei Evanghelia (să zicem, un drept din China sau din America de Sud) - ghinon, frate ! Drept în iad cu ei.
3. Ergo, este o loterie: Ai trăit în anul, să zicem, 40 Î.C. și ai fost drept, ai respectat legea naturală ? Te poți mântui ! Felicitări ! Ai trăit în anul 40, în China, și ai fost drept, ai respectat legea naturală ? .................................................. .................................