[Dumitru73]

În prealabil postat de laurastifter

Am urmărit în grabă mesajele de pe paginile anterioare şi, din acest motiv, n-am reţinut tot ceea ce s-a discutat pe acest topic. Totuşi, voi încerca să vă răspund la obiecţia dvs. repetată, potrivit căreia Biserica ar fi incompatibilă cu ştiinţa.
Aşa cum v-a răspuns domnul Erethorn prin argumente deosebit de pertinente, Biserica, în întreaga ei istorie, a fost deschisă faţă de orice formă de cunoaştere şi progres (ştiinţă, artă, literatură, filosofie etc). Noi credem că ştiinţa şi credinţa sunt perfect compatibile şi între ele nu există niciun conflict real (chiar dacă habotnicii din ambele tabere au creat numeroase conflicte artificiale), deoarece ştiinţa studiază universul (lumea creată de Dumnezeu), iar credinţa îl pune pe om în relaţie cu Dumnezeu Însuşi (Creatorul universului de care se ocupă ştiinţa). Astfel, ştiinţa şi credinţa, departe de a se exclude una pe cealaltă, rămân perfect complementare, căci studiază realitatea din perspective diferite. Ştiinţa a fost folosită în polemicile teologice şi filosofice atât de către credincioşi, cât şi de către atei. Totuşi, ştiinţa nu poate nici nega, nici dovedi existenţa lui Dumnezeu, deoarece obiectul ei de studiu nu este Divinitatea, sau Revelaţia divină, ci universul creat, care poate fi înţeles în mod empiric şi raţional.
Dumnezeu, fiind transcendent, poate fi cunoscut în măsura în care doreşte să Se reveleze pe Sine fiinţei raţionale create - omul. Ştiinţa nu studiază lumea spirituală, ci universul material şi, de aceea, nu poate da verdicte (nici pozitive, nici negative) asupra acestei dimensiuni a existenţei, care nu intră în aria ei de cercetare şi se poate cunoaşte prin alte mijloace. În acelaşi sens, teologia nu poate contesta rezultatele ştiinţei pe baza textului biblic, deoarece scrierea cărţilor sacre a avut drept scop, aşa cum a evidenţiat şi domnul Erethorn, relaţia omului cu Dumnezeu şi înţelegerea acestei lumi spirituale, despre care am afirmat că nu intră în domeniul de cercetare al ştiinţelor. Biblia ne învaţă prin ce metode putem practica ştiinţa duhovnicească, iar celelalte ştiinţe ne oferă informaţii despre lumea fizică creată de Dumnezeu.
Astfel, prin ştiinţă Îl putem înţelege în mod indirect pe Dumnezeu (Revelaţia naturală), iar a contesta realizările ştiinţifice ar putea constitui un motiv suficient de bine întemeiat de a fi suspectaţi de erezie, căci anumiţi eretici din perioada de început a creştinismului (de exemplu, adepţii ereziilor gnostice) susţineau dualismul (lumea spirituală bună versus materia rea şi demnă de dispreţ) şi respingeau orice avea legătură cu lumea materială. Noi susţinem că, în realitate, cunoaşterea acestei lumi, în care Dumnezeu a rânduit să trăim şi să progresăm spiritual, este absolut necesară, iar cunoscuta maximă aiuristică "crede şi nu cerceta" este total străină de spiritualitatea creştină şi nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură.

cine ti-a spus ca Biserica a fost mereu deschisa catre stiinta si progres?!
te afli intr-o grava eroare.