Citat:
|
În prealabil postat de urzicuta
..maria..cunoasterea intuitiva este superioara cunoasterii rationale..multe mame si-au crescut copiii bine urmandu-si doar intuitia si bunul simt..
Ghandi zicea sa ne ferim de cei care nu au nici un Dumnezeu,nici o credinta,iar Tutea spunea ca a discuta cu un ateu e ca si cum te-ai adresa unei usi....trec peste toate astea fiindca ca tu explorezi inca...vei gasi un raspuns..ai citit biografia lui Serafim Rose..si el a cautat insetat pana a ajuns la suprema cunoastere..care se dezvaluie numai prin ortodoxie.
Cred ca atitudinea ta neincrezatoare,in cele din urma va duce catre mantuire..fiindca de la nedumerire,cautare ajungi la cunoastere.iar tu esti suficient de inteligenta()..si ar trebui sa te indoiesti mai putin de justetea concluziilor scoASE DESPRE dumnezeu,din cunoasterea stiintifica a lumii.Eu nu vad contradictie intre Dumnezeu si stiinta..niste scapatati au zis candva "crede si nu cerceta"(fals) iar sectele atat au asteptat..Creierul omenesc este grosolan ca sa putem avea incredere 100% cum spui tu in ratiune....:)aspiram la cunoasterea superioara cu mintea......nici aceasta cale nu este neexpusa erorii...asa incat ramane doar rugaciunea..ne incredintam ei prin rugaciune.
Orice om inteligent ar trebui sa sfarseasca prin a ajunge sa aiba credinta..si tu la fel..vei ajunge sa sporesti cunoasterea lui prin rugaciune.Rabdare..cu fiecare dintre noi are dumnezeu un plan.Daca l-ai avut ca model pe Jean Valjan inseamna ca iubesti oamenii,intelegi suferintele lor..........citeste Confesiunile Fericitului Augustin
:)
|
Nu ma mai consider de mult atee,nu cred cu desavarsire nici in ratiune,ciudat e ca nu caut defapt nici adevarul pe care cred ca l-am gasit in abandonul existentialist si in farasa absurda,dar cel putin acum simt cu tarie ca la ortodoxism nu ma voi intoarce niciodata,paote la dumnezeu da,dar nu la o religie.Si nu la biserica.
Da iubesc oamenii,mi-e mila,ma doare suferinta umana,dar asta poate tocmai dat necredintei mele,uneori mi se pare ca lumea este exact ca o scena din Conditia umana a lui Malraux,mi de oameni uniti prin suspine asteapata intr-o sala intunecata sa fie arsi de vii,pe tot parcursul chinului lor ramanand obsedati de ideea demnitatii umane.Vazand lumea asa,nu pot sa nu iubesc oamenii,si ii iubesc tocmai pt ca sunt singuri si fara dumnezeu.Pt ca pe dumnezeu nu il intereseaza.