Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Pe de altă parte, oricât de absurdă a fost tragica aventură a acelor copii, nu poți să nu remarci ce fel de credință aveau oamenii de atunci, față de cea de acum, care, acolo unde nu este inexistentă, este "interiorizată" în "sfera privată". Faptul că a existat un număr apreciabil de flăcăi (câteva corăbii) care au fugit de acasă ca să lupte pentru gloria lui Cristos ne apare, astăzi, uluitor. La fel de uluitor cu senatorii bizantini, care discutau despre numărul de îngeri care ar putea sta pe un ac atunci când Hanibal era la porți. La fel de uluitor cu faptul că în societatea bizantină (nu ! nu numai în Biserică, ci în societatea laică bizantină) au existat două partide, a căror principală linie de demarcare a fost dacă icoanele sunt sau nu sunt încălcare a poruncii a doua.
|
Nu prea era nimic uluitor si azi sunt multe secte fondate de un vizionar cu multi adepti. Se spune ca un copil ar fi avut o viziune si mai multi copii l-au urmat. De exemplu avem in zilele noastre secta davidienilor sau a lui Jim Jones, ultimii s-au sinucis.