Intotdeauna am privit la parabola fiului risipitor precum Zacheu.Adica dintr-un copac al abordarii moderne,lejer indepartata de spiritul Scripturii si dornic sa vad ceva ce in mod normal,din cauza staturii pitice duhovnicesti nu as fi putut observa.Recitind parabola mentionata de data asta un gand stingher mi-a trecut prin minte,un gand despre atitudinea celor trei,a tatalui,a fiului si a fratelui.Stiu ca s-au dat multe talcuiri competente acestei parabole dar ceea ce am de gand sa scriu nu are pretentia de a fi asa ceva,ci doar moderne si superficiale ganduri cu privire la o parabola care probabil nu isi va epuiza niciodata sensurile.Mai ales in raport de situatia expusa pe acest topic,atat de des intalnita in ziua de azi.

Fiul plecat,ajuns inferior porcilor din punct de vedere al regimului alimentar,cugeta cu tristete la cuvintele de pocainta ce le-ar fi spus acasa.S-ar fi multumit si cu statutul de servitor,el cel plecat falnic cu jumatate de avere la rascruce de vanturi ale pierzaniei.El cel care traise o viata de lux si indolenta,precum o beizadea moderna la Paris,fara sa-i palpite inima de nici un regret.Cand insa l-a lovit saracia propriei alegeri,mizerabil si trist,singur intre oameni dar avand drept companie niste animale ce se tavalesc in mod constant in noroi,statea si saliva la hrana lor,poate cu capul sprijinit in maini,murdar,sarac si disperat.Amagirile lumii il trimsesera direct in cocina vietii.O imagine extrem de reala.Pana si comparatia cu servitorii tatalui sau i-a fost net defavorabila,acestia cel putin mancau paine si nu invidiau un ramator.O scena foarte trista dar parca multi ar spune ,,Asa ii trebuie domnule!O merita".Ei bine nenorocitul asta falit din toate punctele de vedere pleaca spre casa,sperand mila si doar atat,macar sa fie servitor intre ai lui si nu intre straini.Fie painea cat de rea tot mai bine este in..curte la tatal tau.

Si cum se apropia el de casa,tatal l-a vazut.El tatal,poate batrin,care ii incredintase fara nici un comentariu jumatate din munca sa,poate zilnic scurta zarile,in asteptarea lui,a fiului sau drag,inconstient dar al lui.Si il vede iar Scriptura spune: ,,Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult.".Asta te face sa realizezi ce priveliste tragica,trista,deplorabila oferea fiul.Poate murdar,nespalat,in zdrente,cu un pas sovaielnic de om cu o constiinta incarcata,sperand dar si temandu-se.Inima de tata nu a rezistat,a rectionat parca precum o mama.Nu a mai asteptat sa spuna nimic fiul,a simtit si a stiut in ce stare se gaseste,dar ce mai conta ce facuse,venea acasa,mai era o sansa,cat timp era el,tatal lui,langa el.

Imi imaginez scena cu acest batrin venerabil alergand ca un copil,emotionat si fericit,doar un parinte realizeaza acest grad de fericire,ii cade in brate fiului probabil ramas incremenit si il saruta ca pe un copil mic,fara sa se opreasca.In ochii parintilor sa stiti ca tot cel din copilarie ramineti,cel la care au vegheat prima rasuflare,primul scancet,primul zambet.Cate o sarutare de bucurie poate pentru fiecare lacrima varsata din tristete.Amaratul de fiul,lepra asta egoista,cum l-ar caracteriza multi,abia murmura o parte din scuza sa,nici argat nu mai avea curaj sa ceara sa fie.Poate reactia tatalui topise in el si ultimele temeri cu privire la o reactie severa,dura,punitiva.Mai mult tatal il coplesete in continuare,haine,inel,incaltaminte,muzica,mancare. Sa tot fii fiu rispitor cu un asemenea tata nu? :) Sa fim sinceri,un ziua de azi,cei mai multi l-ar fi calcat in picioare,l-ar fi trimis inapoi unde plecase sau l-ar fi primit conditionat,fie si cu garantia unei corectii fizice preliminare,asa,pentru improspatarea memoriei.In situatia in care tatal este simbolul pentru Cel de Sus atunci banuiesc ca toti vor vota pentru optiunea biblica de comportament :)

Si apare si nedreptatitul situatiei,fratele fidel.Acesta nu plecase,muncise din greu,nu primise nimic,nici macar nu ied nu un vitel precum bezmeticul sau frate,nu tocase averi in placeri destrabalate.Va dati seama ce a simtit?Cuvantul nedreptate este probabil prea bland,in cel mai lejer scenariu a vazut rosu in fata ochilor.Adica unde este logica,el cel bun nimic si celalalt,pramatia,iarasi totul fara nici un comentariu?Eu il inteleg,frustrarea lui o inteleg,este justificata.Multi spun ca l-a acuzat pe frate de anumite aspecte fara sa fi stiut cu exactitate ce a facut.Eu spun ca orice frate stie cam in ce burduf sta branza de langa el:) Omul era atat de nervos incat nu vroia sa intre-n casa,sa asiste la umilinta eforturilor sale,considerate a fi drepte.Cum sa stea la masa si sa vada cum egoismul este tratat mai bine decat fidelitatea?Peste putiinta.Si totusi tatal iese si il roaga si pe el sa intre,stia batrinul ce simtea acest fiu.Colac peste pupaza acesta nici macar nu fusese asteptat si el,cheful incepuse in timp ce el era la munca,la ogor.Sincer,daca atunci ar fi cantat ,,Si asa imi vine cateodata,sa dau cu cutitul in piatra"eu l-as fi inteles,parea ca tot universul este atat de nedrept incat nu mai era speranta.Adica tatal se dusese personal sa-l intimpine pe zapaucul cheltuitor si el aflat de asta nu de la tata,ci de la servitori.Adica pana si un rob era mai la curent cu evenimentele decat el.

Insa tatal face dreptate la final,un adevarat pater familias.Tot ce mai avea urma sa fie al lui,celalalt isi irosise partea,si urma,peste timp sa cunoasca valoarea muncii din greu.Mai mult,tatal stia ca mereu se va baza pe el,tocmai pentru acesta obstinatie a sa de a munci cand altii rispiesc.Cel corect este repus in drepturi dar acum tatal ii cere un moment de intelegere umana,vinovatul sau frate se daduse cu capul de prag si revenise la realitate.Dureros dar revenise,nu se pierduse.Daca fratele ramas acasa este stabilitatea cel plecat simbolizeaza pe toti cei ce erau morti si au inviat,erau pierduti si au fost gasiti.Nu au fost corecti,exista toate motivele din lume sa-i condamni,dar bucuria ca nu s-au pierdut cu totul poate depasi,in multe momente,molcomul drum al stabilitatii.Desi pare o nedreptate pentru cei ce se inhama cuminti la muncile vietii,nu este.Pentru acestia drumul pare batatorit spre bine,in timp ce acei rispitori eterni s-au salvat si ei,poate miraculos,poate neasteptat.poate la spartul targului,dar au facut-o.Reprezinta imprevizibilul din viata,dar nu un imprevizibil desavirsit egosit ci un imprevizibil ce te duce,chiar prin durere,la intelegerea adevaratelor valori.Miracolul sperat,tainic undeva in inima tatalui,se implinise.Fiul ramas acasa nu va fi cunoscut poate niciodata gustul placerilor cu reversul medaliei numit umilinta dezastrului personal,iar cel plecat nu va fi stiut poate sentimentul de treaba bine facuta,la finalul unei zile de munca istovitoare.

Primul nu stia ce inseamna sentimentul regasirii si cel plecat nu stia ce inseamna sentimentul stabilitatii.Par a se execlude reciproc,dar tatal le strange pe amandoua sub acelasi acoperis,rasplatind atat munca fidela dar si bucurandu-se pentru neirosirea celui ce parea definitiv pierdut,cel care il parasise pe el,dar pe care el tatal niciodata nu-l parasise,pe care il asteptase poate mereu in sufletul sau,alaturi de cel ce il slujise mereu,pentru a fi amandoi iarasi una,fii sai dragi,cu bune sau rele,dar impreuna si alaturi de el.

Amazing Grace, how sweet the sound,that saved a wretch like me.I once was lost but now am found,was blind, but now I see.