[ALEXANDRU ANASTASIU]

Respins de reformatori în Elveţia şi în Germania, Servetus a plecat în Franţa unde a trăit sub numele Michel de Villeneuve, dedicându se studierii matematicii, geografiei, astrologiei şi medicinii. În 1533 studia la Colegiul Lombard din Paris, unde a revenit pentru scurt timp în 1534 provocându l pe tânărul Calvin la o dispută despre Trinitate, dar în ultimul moment s a răzgândit şi nu s a mai prezentat la ora fixată[10]. Din 1533 s a aflat la Lyon fiind corector într o tipografie, unde, în 1535 a editat sub numele „Villanovanus” o ediţie latină comentată a „Geografiei” lui Ptolemeu. La Lyon l a întâlnit pe medicul, teologul şi umanistul Simphorien Chapier care a întemeiat aici o şcoală de medicină. Acesta l a convins la sfârşitul lui 1536 pe Servetus să vină să studieze medicina la Sorbona din Paris. Aici Servetus şi a luat titlurile de „magister” şi „doctor” în medicină. I a cunoscut aici pe faimoşii anatomişti Vesalius şi Paret, dobândind o mare faimă de medic. Lumea medicală a epocii se împărţea pe atunci în două şcoli „galeniştii” care îl urmau pe Galenus şi pe Hippocrates şi „averroiştii” care urmau pe arabii Averroes şi Avicenna. În 1537 a publicat un mic tratat (71 pagini) despre digestie şi uzul siropurilor, în spiritul şcolii galeniene. Ca medic experimentat Servetus a descoperit circulaţia pulmonară a sângelui sau trecerea sângelui din ventriculul drept în cel stâng al inimii prin plămâni, prin intermediul arterelor şi venelor pulmonare[11]. Această descoperire a făcut o publică însă mai târziu în lucrarea sa „Restituţia creştinismului” ca parte a speculaţiilor sale despre spiritele vitale. Întrucât această carte va fi arsă, descoperirea a fost şi ea uitată fiind redescoperită abia un secol mai târziu de medicul englez William Harvey (1578–1658). Servetus a şi predat la Colegiul lombard din Paris geografie, astronomie şi astrologie, dar a intrat în conflict cu medicii de acolo, publicând în 1538 un scurt tratat (16 pagini) apologetice în favoarea uzului medical al astrologiei. Aceştia l au denunţat ca pe un impostor, iar în 1538 Parlamentul din Paris i a interzis să mai predea astrologia. Servetus a plecat atunci din Paris stabilindu se la Charlieu, un orăşel de lângă Lyon, unde a practicat pentru doi sau trei ani medicina. Când a împlinit 30 de ani s a gândit că, după exemplul lui Hristos, ar trebui să se reboteze întrucât botezul său anterior nu avea nici o valoare, deoarece pruncii nu au încă credinţă. I a scris lui Calvin două scrisori pe această temă îndemnându l să i urmeze exemplul[12]. Devenit impopular în Charlieu, Servetus s a stabilit pentru următorii 13 ani (între 1540–1553) în Vienne, în provincia franceză Dauphiné (vecină cu Geneva). Aici a activat ca medic sub patronajul lui Pierre Palmier, unul din sponsorii săi anteriori din Paris care fusese numit arhiepiscop al oraşului. Acesta i a dat un apartament în palatul arhiepiscopal. În exterior se conforma întru totul religiei catolice şi nimeni nu îl suspectau de erezie, neştiindu se nimic despre cărţile sale anterioare în care combătuse „erorile Treimii”. În 1542 şi apoi în 1545 a publicat o nouă ediţie revizuită a Bibliei latine a lui Santes Pagnini (1470–1536), un învăţat dominican, elev al lui Savonarola, dar adversar al protestantismului. Ediţia din 1545 era însoţită de notele explicative ale lui Servetus care îşi propunea să restabilească sensul istoric real al Scripturilor, dar neglijat pe atunci[13]. Astfel Servetus îl identifica pe „Robul Domnului” din cartea profetului Isaia ca Uns al Domnului (Mesia), iar pe regele mesianic din Psalmii 2, 8, 22 şi 110 cu personajul istoric David. Roma a pus aceste note la „index” în 1559, iar Calvin le a invocat împotriva lui Servetus la procesul de erezie care i a fost intentat la Geneva în 1553. În timpul şederii sale la Vienne, Servetus a redactat opera sa teologică capitală intitulată Restitutio christianismi. Cartea a fost terminată în manuscris, cel puţin în partea ei principală, încă din 1546, când Servetus i a trimis o copie lui Calvin, pe care a încercat ulterior să o obţină înapoi, dar între timp Calvin o trimisese lui Viret la Lausanne. Ea a fost folosită apoi la procesul din 1553 şi a fost arsă pe rug, împreună cu volumele tipărite. Titlul cărţii era deja o provocare şi o sfidare fiind o aluzie transparentă la „Instituţia” lui Calvin. Servetus pretindea să fie nu un „reformator”, ci un „restaurator” al creştinismului[14]. Pe pagina de titlu era citat în ebraică Daniel 12, 1: „Şi în acel timp se va ridica Mihail, marele voievod” şi în greacă Apocalipsă12, 7 despre războiul din cer al Arhanghelului Mihail cu dragonul şi cu îngerii săi. Servetus se identifica astfel cu Arhanghelul Mihail în luptă cu Antihristul falsificator al creştinismului. „Restituţia creştinismului” era un manifest polemic: femeia din Apocalipsă 12 era adevărata Biserică; copilul ei salvat de Dumnezeu e credinţa creştină; marele dragon e papa de la Roma identificat cu Antihristul prezis de Daniel, Pavel şi Ioan. În epoca lui Constantin cel Mare şi a Sinodului de la Niceea care l a rupt pe Dumnezeul unic în trei, dragonul a început să alunge adevărata Biserică în pustie, reuşind să şi menţină stăpânirea asupra pământului timp de 1260 de zile profetice sau ani, dar acum — mai exact în 1585 (= 1260 + 325) — domnia sa se apropie de sfârşit. Servetus îşi asuma astfel deliberat misiunea divină de a răsturna tirania antihriştilor papali şi protestanţi restaurând creştinismul în puritatea sa originară[15]. În 1546 deci Servetus a trimis o copie a cărţii sale lui Calvin spunându i că are să afle în ea lucruri „uimitoare, nemaiauzite până atunci”. Totodată i a pus trei întrebări: 1. Dacă omul Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu şi cum anume? 2. Este Împărăţia lui Dumnezeu în om atunci când acesta intră în ea şi când se naşte din nou? 3. Botezul creştin nu trebuie oare să presupună credinţa ca şi Cina Domnului şi care e scopul pentru care au fost instituite sacramentele în Noul Testament?[16] Calvin n a avut se pare timp să citească manuscrisul, dar a răspuns la cele trei întrebări astfel: 1. Hristos e Fiul lui Dumnezeu atât prin natura Sa divină născută veşnic din Tatăl, cât şi în natura Sa umană ca înţelepciunea lui Dumnezeu întrupată. 2. Împărăţia lui Dumnezeu începe în om atunci când acesta se naşte din nou, dar procesul renaşterii spirituale durează până la moarte. 3. Credinţa e necesară pentru Botez, dar nu în acelaşi fel ca şi pentru Euharistie, întrucât potrivit prefigurării circumciziei făgăduinţa e dată şi copiilor credincioşilor. Botezul şi Euharistia Noului Testament se leagă între ele ca circumcizia şi Paştile Vechiului Testament[17]. Servetus i-a răspuns lui Calvin spunând că acesta vorbeşte de mai mulţi fii ai lui Dumnezeu, că înţelepciunea lui Dumnezeu de care vorbeşte Solomon era o alegorie impersonală şi că naşterea din nou are loc la botezul cu apă şi cu duh, nu însă la botezul pruncilor, negând faptul că circumcizia ar corespunde botezului. I a mai pus lui Calvin alte cinci întrebări teologice, rugându l să citească capitolul despre botez din manuscrisul trimis anterior. Calvin i a trimis un răspuns lung oferindu i alte explicaţii şi trimiţându l la discutarea acestor teme din „Instituţia” sa. Servetus a continuat să l bombardeze pe Calvin cu scrisori şi i a trimis o copie a „Instituţiei” cu obiecţii critice. Calvin şi a dat seama că Servetus e un eretic periculos şi incorigibil[18]. Servetus a continuat să îi trimită scrisori lui Calvin, iar ediţia tipărită a „Restituţiei” sale a publicat nu mai puţin de treizeci de scrisori ale sale către reformator fără date însă şi fără răspunsurile primite din partea lui Calvin. Scrisorile sunt redactate într un stil arogant şi autosuficient, spaniolul adresându se reformatorului nu ca un discipol sau ca un egal, ci ca un superior. Tonul era arogant, iritant şi insultător. În cele din urmă Servetus a întrerupt corespondenţa cu Calvin, care încetase să i mai răspundă, adresându se colegilor săi pastori din Geneva. S a păstrat o scrisoare scrisă lui Abel Poupin, pastor în Geneva 1543–1556, care a fost păstrată şi folosită ca dovadă la proces. Servetus îi acuza aici pe creştinii reformaţi din Geneva că au o Evanghelie fără Dumnezeul adevărat, fără credinţă adevărată şi fără fapte bune. Ei îi învaţă pe genevezi să se închine în locul Dumnezeului adevărat unui „cerber tricefal”, monstrul mitologic fiind Sfânta Treime. Respingând adevărata renaştere baptismală (botezul adult), pastorii reformaţi închid oamenilor uşa Împărăţiei cerurilor. Scrisoarea se încheia cu presimţirea lui Servetus că va trebui să moară pentru adevăr asemănându se întru totul învăţătorului său Hristos[19].