[ALEXANDRU ANASTASIU]

Acum vom vedea că ceea ce se naşte din pisică şoareci mănâncă:
Cartea acestuia[38] a apărut în septembrie 1554. În prima parte Beza combătea principiul toleranţei, iar în cea de a doua apăra conduita Genevei în cazul Servetus. Pentru el toleranţa faţă de eroare e indiferenţă faţă de adevăr şi distruge orice ordine şi disciplină în Biserică. Chiar şi unitatea forţată a papalităţii e mai bună decât anarhia. Erezia fiind mult mai rea decât crima fiindcă distruge sufletul, e datoria puterii civile să i pedepsească pe ereticii încăpăţânaţi şi destabilizatori. Toţi împăraţii şi suveranii creştini i au pedepsit pe eretici. Cine contestă dreptul autorităţii civile de a restrânge şi pedepsi erorile periculoase împotriva religiei acela subminează autoritatea lui Dumnezeu Însuşi. Autoritatea civilă trebuie să se limiteze însă la competenţele ei, lăsând definirea şi condamnarea ereziei pe seama Bisericii. După care trebuie să aplice cu înţelepciune acea pedeapsă care să asigure respectarea maiestăţii divine, precum şi pacea şi unitatea Bisericii. Reformatorii n au fost deci apostolii libertăţii şi toleranţei moderne (care e un produs al umanismului şi iluminismului), ci s au vrut a fi prin toate mijloacele slujitorii necondiţionaţi ai lui Dumnezeu. Din punct de vedere social şi politic ei au fost aici mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate. După depăşirea crizei legate de condamnarea lui Servetus şi de escaladarea opoziţiei „patrioţilor” din anii 1553–1555, Calvin s a putut în sfârşit bucura de o autoritate incontestabilă în Geneva. Prestigiul său însă era imens în întreaga Europă. Mica republică geneveză, lipsită de resurse economice sau de putere militară, devenise cetatea model a Reformei. Academia teologică din Geneva deschisă solemn pe 5 iunie 1559 a contribuit considerabil la consolidarea calvinismului şi la extinderea sa în Europa: în Franţa, Olanda, Scoţia, Ungaria şi Polonia, ba chiar şi în Germania (Palatinat)[39]. În lumina acestor dezvăluiri figura solitară a lui Michael Servetus ocupă un rol central, el fiind o personalitate îndrăzneaţă care a analizat dogmele proaspăt îmbrăţişate de creştini dar şi autoritatea valorilor antice cat şi teologia medievală. Creştinismul pe care Servetus l-a descoperit în timpul vieţii sale nu avea prea multe în comun cu Scriptura şi practicarea acestuia a avut consecinţe dezastruoase în sânul societăţii de atunci. El a îndrăznit să pună la îndoială premisele religioase fundamentale şi de unul singur a dezvoltat un creştinism alternativ mai apropiat de litera şi spiritul Scripturii. De asemenea el a combinat doctrina sa religioasă cu viziunile naturaliste asupra lumii timpului său şi le-a unificat pe toate într-un singur sistem de gândire. El îşi păstrează o religiozitate profundă pană la sfârşitul vieţii în care Hristos este motivul central al existenţei sale şi ghidul permanent în comportarea personală şi profesională. În domeniul cercetărilor intelectuale Servetus a ridicat problema unei reevaluări radicale a întregului sistem ideologic al religiei dogmatice impuse de Apusul Europei încă din secolul al IV-lea. Cercetarea sa teologică s-a bazat pe studiul tradiţiei Scripturii într-o încercare de a dezvălui doctrinele religioase autentice conţinute în aceasta. În cadrul acestui proces de cercetare el a dezvoltat o nouă religie bazată pe elementul uman şi o nouă înţelegere a divinului şi problemelor divine mult mai apropiată de realităţile condiţiei umane. Mai târziu aceasta a evoluat într-un unitarianism biblic şi în timpurile moderne s-a dezvoltat în unitarianismul universalist. Pentru toate acestea el a rămas neegalat şi încă se constituie ca una din cele mai extraordinare minţi din istoria lumii ce şi-a adus contribuţia sa la cultura universală.
Studiul de faţă intitulat pune în lumină disputa care a avut loc între marele reformator Jean Calvin şi medicul savant Michael Servetus care s-a terminat tragic pentru cel din urmă. Acest conflict, încheiat cu arderea pe rug a lui Servetus a contribuit enorm la discreditarea lui Calvin în epoca modernă ca un adept al persecuţiei şi intoleranţei. Calvin a fost stigmatizat ca un „inchizitor” protestant şi ca un „papă” genevez, adversar al libertăţii de conştiinţă şi al intoleranţei medievale. Plecând de la Biblie, Servetus îşi propunea o reformă mai radicală decât cea a reformatorilor: reforma dogmelor despre Dumnezeu şi Hristos precum şi a sistemului eclezial. Concepţia lui Servetus se caracteriza prin trei refuzuri: refuzul dogmei ortodoxe a Trinităţii din Crezul niceo-constantinopolitan, refuzul hristologiei ortodoxe a Sinodului Ecumenic de la Calcedon şi refuzul botezului pruncilor, din care ar deriva toate relele şi coruperea Bisericii. În aceste condiţii, Calvin cuprins de zel pentru ortodoxia dogmatică s a simţit obligat să şi apere severitatea demascând erorile dogmatice ale lui Servetus. Execuţia lui Servetus avea să apese greu asupra imaginii lui Calvin în istoriografia modernă, fixându i aici imaginea unui inchizitor nemilos. Cu toate acestea, cu excepţia cercului italienilor umanişti şi sceptici, ea a fost însă aplaudată de către aproape toate mediile protestante din Europa.


________________________________________
[1] P.F. Geisendorf, F. Klein, A pópos d’un quatrieme centenaire Michel Servete, Geneva, 1953, p. 68.
[2] A.V. Harnack, Lehrbuch der Dogmengeschichte, fourth edition, J.C.B: Mohr, Tubingen, Germany, vol. III p. 660, apud. E. Doumerque, Jean Calvin. Les Hommes et les choses de son temps, first edition, Lausanne-Paris 1899-1927, second edition Geneva, 1969, tome I, p. 32.
[3] Spre deosebire însă de protestanţi, el supunea Scriptura unei lecturi critice în acelaşi timp raţionaliste şi spiritualist-mistice şi apocaliptice.
[4] I. Zăgreanu, ,,Semnificaţia unui portret” Steaua, an XXXIV, nr. 6 (4331), iunie 1983, Cluj-Napoca, p. 39.
[5] Ibidem, p. 302.
[6] Servetus i-a vizitat şi pe Bucer şi pe Capito la Strasbourg care l-au primit cu prietenie, dar nici ei n-au reuşit să-l convingă să renunţe la opiniile sale.
[7] De Trinitatis erroribus libri septem per Michelem Serveto ab Aragonia Hispanum anno 1530, 120 p.
[8] J. Friedman, Michael Servetus: a Case study in total heresy, Edition Droz , Genčve, 1978, p. 112.
[9] Dialogorum de Trinitate libri duo. De justitia regni Christi capitula Quattuor per Michelem Serveto ab Aragonia HIspanum. Anno 1532.
[10] A. Hollard, Michael Servetus et Jean Calvin, Bibliotheque d’Humanisme et Renaisance, tome VI, Paris, 1945, p. 114.
[11] P.F. Geisendorf, F. Klein, op. cit., p. 70.
[12] A. Holland, op. cit., p. 116.
[13] Servetus anticipa astfel exegeza modernă raţionalistă.
[14] P. Collinson, The Reformation, edition Weidenfeld & Nicolson, London, Great Britain, p. 359.
[15] P. Covard, Le proces de Michael Servetus ŕ Vienne, Vienne, 1953, p. 71–75.
[16] A. Hollard, op. cit., p. 118.
[17] Denis Crouzet, op. cit., p. 317.
[18] Ibidem, p. 320.
[19] D. Macculloch, The Reformation. A History, Viking Books, New-York, U.S.A., 2004, p. 573.
[20] Christianismi restitutio. Totius ecclesiae apostolicae est ad sua limina vocatio, in integrum restituta cognitione Dei, fidei Christi, justificationis nostrae, regenerationis baptismi et Coena Domini manducationis. Restitutio denique nobis regno coelesti, Babylonis impiae captivitate soluta, et Antichristo cum suis penitus destructo, 1553, 734 p.
[21] R. H. Bainton, Hunted Heretic: The life and Death of Michael Servetus, 1511–1553, Beacon Press, Boston, 1953, p. 7.
[22] Ibidem, p. 10–14.
[23] M. Hillar, Process theology and process thought in the writtings of Michael Servetus, paper presented at the annual meeting of the Sixteenth Century Studies Conference, october 24-27, 2002, San Antonio, TX, accesat internet http w.w.w.socinian.org/ files/ ServetusMemory/pdf, accesat la data de 16 noiembrie 2007.
[24] Ibidem, p. 16.
[25] Servetus afirmă limpede prezenţa reală a lui Hristos căreia îi dă o înaltă valoare mistică, dar combate sever cele trei teorii false ale aşa numiţilor „transsubstantiatores” (catolicii), „impanatores” (luteranii) şi „tropistae” (zwinglienii).
[26] R.H. Bainton, op.cit., p. 18–20.
[27] Emile G. Leonard, Histoire Generale du Protestantisme, tom premier ,,La ReforŹmation” Presse Universitaires de France, Paris, 1961, p. 365.
[28] Ibidem, p. 366.
[29] A. Hollard, op. cit., p. 121.
[30] Ibidem, p. 122.
[31] Ibidem, p. 123.
[32] R.H. Bainton, op. cit., p. 24.
[33] Ibidem, p. 26.
34 G. Haldas, Passion et mort de Michel Servet: chronique historique et dramatique, Editions L'Age d'homme, Lausanne, 1975, p. 271.

[35] Defensio orthodoxae fidei de Sacra Trinitate contra prodigiosos errores Michaelis Serveti Hispani, ubi ostenditur haereticos jure gladii coercendos esse 1554, în CO 8, p. 453–644; aici şi actele procesului lui Servetus, p. 721–872.
[36] De haereticis, an sint perseguendi, Basel, 1544.
[37] Acesta examinează diferitele pasaje biblice invocate pro şi contra intoleranţei şi e prima apologie europeană a toleranţei religioase revendicate în numele Evangheliei şi al Reformei.
[38] De haereticis a civili magistratu puniendis, adversus Martini Bellii farraginem et novorum academicorum sectam, Geneva, 1554.
[39] Emile G. Leonard, op. cit., tome premier, p. 301.

Va urma cu durerile provocate nouă de calvini - pentru a preveni pe cei ce vor să uşureze accesul la putere al (neo)protestanţilor sau papiştilor de cele de care vor suferi ei şi cu tot neamul nostru cel mult încercat şi mult îndurerat. De asemenea călătorim pe această cale lungă pentru a vedea şi pentru a ne convinge că după cum nu tot creştinismul este creştinism şi face bine aşa nici tot ceea ce se cheamă medicină este medicină şi face bine.
Cu durere şi dragoste, Alexandru