După părerea mea, teoria aceasta potrivit căreia participarea în combat este intrinsec rea este de evidentă extracție modernistă. Ca, dealtfel, și teoria că pedeapsa cu moartea ar fi intrinsec rea.
Eu am preferat mereu să fiu cum Ecclesia în materie de credință și de morală, știut fiind că Biserica nu poate greși în aceste privințe, fiindcă altfel ar însemna că nu este instrument lăsat de Cristos spre mântuire, ci spre rătăcire. Acest lucru implică faptul că eu consider că moral sau imoral este nu ceea ce mi se pare mie a fi astfel, ci moral sau imoral este ceea ce Biserica definește astfel. Am cunoștință că există anumite secte, periferice creștinismului, care interzic adepților lor să se înroleze în trupe combatante ori să poartă armă. Dar Biserica mea nu îmi cere asta, ci, dimpotrivă, mă învață că, în anumite circumstanțe, participarea directă la război este un drept și, uneori, chiar o datorie. Pe de altă parte, atunci când războiul este injust, creștinul este primul dator să nu participe, chiar dacă se află sub arme, sub lege marțială și ar fi de așteptat să fie tratat ca dezertor, eventual trădător dacă ascultă de preceptele sale. De ce ? Fiindcă de oameni trebuie să nu ascultăm mai mult decât de Dumnezeu.
Spre exemplu, episcopul greco-catolic din SUA a definit războiul din Irak ca necorespunzând criteriilor războiului just, iar participarea la el ca păcat de moarte. Din moment ce eu, cetățean american, am cunoștință de faptul că episcopul meu are o asemenea poziție, eu nu pot să am alta. Din acel moment, eu trebuie să îmi salvez sufletul, lăsând arma în rastel. Voi da bir cu fugiții, încercând, dacă se poate, să-mi salvez și trupul. Iar dacă nu se poate să-mi salvez trupul, înseamnă că Domnul mi-a dat ceea ce L-am rugat la fiecare Litrughie să-mi dea: sfârșit creștinesc vieții mele.
Last edited by Mihnea Dragomir; 31.12.2011 at 00:43:21.
|