Intradevar trebuie sa fie o cale de mijloc intre ratiune, revelatie si traire.
Putem fi de acord ca ideal este sa avem o credinta bazata pe certitudini findca atunci mintea are mult mai putin loc sa puna ceva la indoiala.
Cu cit avem mai multe certitudini cu atit credinta este mai ferma insa cele mai mari certitudini sint atunci cind avem o traire sfinta adinca iar un arhant nu mai are loc pentru nici o indoiala caci are o dubla cunoastere atit teoretica cit si pe cea traita prin care cunoaste realitatea divina.
Insa omul in lipsa certitudinilor nu suporta o stare de incertitudine si atunci despre ceea ce nu cunoste fabrica presupuneri oarecum logice -adica fara toate datele posibile asa incit ajunge la o interpretare paralela adevarului real.
Pina la un punct este buna aceasta viziune pentru ca ofera o anume incredintare insa daca apoi pe baza cunasterii acesteia rezulta si trairi urmate de fapte care se dovedesc a fi paralele trairii pacii crestinesti atunci trebuie sa se intoarca inapoi si sa revizuie acele date si rationamente cercetind toate si pastrind ceea ce este bun.
|